Orașul din SUA unde îți poți cumpăra casă cu doar 1 dolar
Află în articol care este orașul din SUA unde îți poți cumpăra casă cu doar 1 dolar.
Dacă te-ai gândit vreodată să te muți în Statele Unite ale Americii, află că acolo se vând locuințe și la prețul de doar 1 dolar. Este vorba despre orașul Baltimore din statul Maryland care va vinde locuitorilor peste 200 de case abandonate, cu prețuri începând de la doar 1 dolar, în încercarea de a reda viața unor cartiere părăsite, scrie The Baltimore Sun. Consiliul municipal a aprobat deja măsura.
Se pare că rata crescută a criminalității din Maryland a dus la apariția unui surplus de case libere în anumite cartiere pentru că oamenii au ales să se mute în alte zone. În Baltimore ar fi acum aproximativ 15.000 de proprietăți abandonate. Casele la doar 1 dolar vor fi vândute rezidenților din Baltimore care se angajează să restaureze și să locuiască acolo.
Granturi de 50.000 de euro pentru repararea locuințelor
Deși programul este menit să stimuleze localnicii din Baltimore să cumpere proprietăți ieftine, acest lucru poate fi făcut și de către dezvoltatori sau de organizațiile nonprofit, dar contra prețului de 3.000 de dolari, potrivit presei locale.
Și asta nu este tot, autoritățile orașului vor oferi și granturi de 50.000 de euro pentru repararea locuințelor persoanelor care sunt deja în etapa de pre-aprobare a unui împrumut pentru construcție.
Nu este pentru prima dată când Baltimore recurge la astfel de măsuri. Și în anii '70 oamenii au avut ocazia de a cumpăra proprietăți abandonate cu doar 1 dolar dacă promiteau să le repare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News