Orașul din România care rămâne fără apă potabilă, în plin viscol. "Se încearcă menținerea în funcțiune a pompelor de încălzire"
Un oraș din România rămâne fără apă potabilă.
Primăria Constanța anunță că din cauza fluctuațiilor de tensiune de la stațiile de tratare și pompare a apei, mai multe cartiere din municipiul Constanța au rămas fără apă potabilă.
"Din cauza fluctuațiilor de tensiune de la stațiile de tratare și pompare a apei, în municipiul Constanța nu se poate asigura apa potabilă abonaților în mai multe cartiere. În aceste condiții, societatea de termoficare depune eforturi considerabile pentru a menține în funcțiune pompele de încălzire de la cât mai multe puncte termice.
Echipele intervin permanent pentru repunerea în funcțiune a pompelor, însă, pentru că fluctuațiile sunt foarte dese, acestea se opresc din nou. Vă asigurăm că echipele societății de termoficare sunt în permanență pe teren pentru a remedia problemele apărute", a transmis Primăria Constanța într-o postare pe Facebook.
Cod Roșu de viscol
"Cod roșu de vânt prelungit până la ora 16:00. Meteorologii Centrului Regional Dobrogea au prelungit codurile de vânt, viscol și ninsoare emise pentru Constanța. Astfel, codul portocaliu de viscol este valabil până la ora 20:00. Codul roșu de intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 90-100 km/h, viscol, vizibilitate redusă spre zero își prelungește și el valabilitatea până la ora 16:00.
De asemenea, mai avem și un cod galben de intensificări ale vântului, temporar zăpadă viscolită, care va fi valabil astăzi, de la ora 20:00 până mâine, 27 noiembrie, ora 10:00.Vă rugăm să semnalați orice problemă la următoarele numere de telefon: Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055; Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922; Dispecerat Biroul Protecție Civilă– 0737552271", se arată într-o altă postare pe pagina de Facebook a Primăriei Constanța.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News