Anul acesta sărbătorim „Ora Pământului” în 43 de oraşe din ţară și stingem luminile timp de o oră, în intervalul 20.30 - 21.30. Cele mai importante instituții din România, dar și din lume opresc electricitatea pentru a atrage atenția asupra efectelor dezvoltării iresponsabile și a consecințelor încălzirii globale.
Autor: Sabina Ghiulțu
În București se vor stinge luminile la Parlament, Guvern, Ministerul Mediului, Palatul CFR, Primăria Capitalei, Biblioteca Centrală Universitară, Institutul Cultural Român, Institutul Cultural Italian, Centrul Ceh, Ateneul Român, Muzeul Național de Artă al Romaniei (Palatul Regal), Muzeul Național “Grigore Antipa”, Muzeul Național de Istorie, Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, Monumentul Aviatorilor, Arcul de Triumf. În Facultatea de Geografie a Universitații București, vor fi puse lumânări la toate ferestrele.
Edificii precum Castelul Peleș, Castelul Bran se vor scufunda in intuneric. In lume, Earth Hour – Ora Pamantului 2013 va fi marcata prin stingerea luminile din cladiri-simbol din peste 150 de tari, printre care și Taj Mahal, Turnul Eiffel și Empire State Building.
“Ora Pamantului 2013″ se desfășoară sub sloganul “Schimbarea suntem noi!”, având un concept inedit ” Eclipsa de bec” și va fi marcată începând cu ora 18.00, în Parcul Herăstrău – intrarea Charles de Gaulle, printr-o serie de activități atractive. Bucureștenii sunt invitați la un mini-concert de muzică simfonică susținut la lumina lumânărilor, lampioanelor de formația Themis, urmat de un recital al fanfarei verzi și de un show-culinar al finaliștilor Master Chef – D’Artagnan si Dexter – împreuna cu Dan Silviu Boerescu.
Anul acesta, manifestarea Earth Hour – Ora Pământului s-a extins la 43 de orașe din țară, față de 41 anul trecut, acestea fiind: Timișoara, Adjud, Aiud, Arad, Avrig, Bacău, Baia Mare, Bistrița, Botoșani, Brașov, Brăila, București, Buftea, Calafat, Calarași, Cluj, Constanța, Craiova, Deva, Focșani, Giurgiu, Horezu, Hunedoara, Iași, Miercurea-Ciuc, Pitești, Ploiești, Roman, Salonta, Sighișoara, Slatina, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Roșiorii de Vede, Satu Mare, Slobozia, Târgoviște, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Tulcea, Turda, Vaslui și Vatra Dornei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA