Data actualizării:
Data publicării:

”Opriți orice reclamă la orice formă de jocuri de noroc!”. Rareș Bogdan, apel de la Bruxelles: Afecțiuni aproape imposibil de tratat!

Autor: Elena Didila | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Legea privind interzicerea reclamelor la jocurile de noroc a fost ”măcelărită” în comisiile de specialitate din Senat și lăsată fără efecte, spun inițiatorii petiției online care a adunat peste 120.000 de semnături.

”Opriți orice reclamă la orice formă de jocuri de noroc!! Nu-i transformați pe copii în viitori clienți ai psihologilor și psihiatrilor! Îi rog insistent pe colegii din PNL ca în Camera Deputaților să voteze împotriva ORICĂREI forme de publicitate la jocuri de noroc, indiferent de formă, dimensiune, amplasament sau suport (stradal, audio-vizual etc). Copiii și adolescenții nu au discernământul de a realiza cât de periculoasă este patima jocurilor de noroc, iar psihiatrii afirmă că mai mult de două treimi din cei cu dependență revin la vechiul obicei. Nu putem permite ca tinerii să cadă victime acestor reclame îndoielnice, care garantează (?!) câștiguri ușoare, dar îi împing să-și cedeze viitorul unei afecțiuni aproape imposibil de tratat!”, a scris europarlamentarul PNL Rareș Bogdan pe pagina sa de Facebook.

Proiectul de lege care ar fi interzis reclamele la jocurile de noroc a fost inițiat în noiembrie 2022, de către deputatul PNL Adrian Cozma. Proiectul prevedea interzicerea „oricărei forme de publicitate” pentru cazinouri, jocuri de noroc sau pariuri. Acesta a fost semnat de parlamentari de la aproape toate partidele (PNL, PSD, USR, AUR și minorități), cu excepția UDMR. 

Ulterior, cei 16 parlamentari PSD semnatari ai proiectului și-au retras semnăturile de pe inițiativă pe 14 decembrie 2022. Marți, proiectul de lege care ar fi interzis total reclamele la jocurile de noroc a fost modificat de senatorii din comisiile juridică și de cultură, care au admis amendamentele senatorilor PNL Alina Gorghiu și Daniel Fenechiu.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel