Oprescu nu exclude o eventuală candidatură la Președinție
Primarul Capitalei Sorin Oprescu, întrebat vineri în legătură cu o posibilă candidatură la Președinție, a răspuns că "mai întâi" vrea să-şi ducă la bun sfârşit îndatoririle ce îi revin la Primăria Generală, pentru ca la bătrânețe să poată arăta generațiilor viitoare realizările sale.
„Hai să fac asta întâi (funcţia de primar general - n.r.), să fiu sănătos şi apoi, când o să fiu bătrân, să mă plimb cu nepoţii prin Bucureşti şi să le pot spune că am făcut şi eu parte din lucrurile realizate", a adăugat Sorin Oprescu, citează Mediafax.
Aceasta nu este singura declație evazivă a Primarului General în legătură cu acest subiect, întrucât, în urmă cu două săptămâni, în emisiunea „După 20 de ani" difuzată de Pro TV, Oprescu se declara în stare să candideze la orice, însă, în acest moment, nu se gândeşte decât cum să uşureze viaţa oamenilor şi să facă ce şi-a propus la Primărie.
"În stare mă simt să candidez la orice, dar, în acest moment, nu mă gândesc decât cum să fac să pot să le uşurez viaţa. Asta a fost misiunea mea", declara edilul Capitalei.
„Mie întotdeauna mi s-a spus până în 45-48 de ani: băi, Oprescule, tu eşti o tânără speranţă. Atât m-am plictisit de chestiunea asta încât, dacă am fost o speranţă la tinereţe, sunt o certitudine la bătrâneţe", a mai spus Oprescu.
Întrebat dacă liderul PNL Crin Antonescu, candidatul USL la Preşedinţie, l-a întrebat dacă intenţionează să candideze şi el la această funcţie, Sorin Oprescu a răspuns: „Nu m-a întrebat niciodată. Dacă m-ar fi întrebat, ar fi avut şi răspunsul şi se liniştea".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News