Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a explicat în cadrul Conferinţei UNPR Bucureşti ce simbolizează semnul Uniunii pe care o conduce: „semnul partidului nostru este vulturul romanesc. Vulturul românesc este sus pe cer, ocroteşte românii, este puternic si crede în Dumnezeu.”
În cadrul evenimentului organizat la Teatrul Naţional Bucureşti, liderii Uniunii Naţionale pentru Progresul României au sfătuit Guvernul să negocieze cu sindicatele. „Am învăţat de la Marian Sârbu cu care m-am întâlnit în trei guverne că fără dialog social nu există pace socială. Acest guvern va trebui să negocieze cu sindicatele ca să avem cu toţii pace socială. Ne dorim sa fim acea curea de transmisie dintre Guvern şi sindicate”, a spus Oprea.
Sârbu: Unele măsuri nu pot să fie suportate în continuare de cetăţeanul obişnuit
Marian Sârbu, preşedintele UNPR, acuză Guvernul că dialogul purtat cu sindicatele nu are niciun rezultat: „Unele măsuri nu pot să fie suportate în continuare de cetăţeanul obişnuit. Dar ea nu poate fi îmbunătăţită cu demagogie. UNPR nu acceptă demagogia în viaţa politică. Toate acestea nu pot fi decât prin dialog social, nu steril, aşa cum se desfăşoară în acest moment.”
“Vreau să vă spun un lucru foarte clar: nu avem niciun stăpân. Stăpânii noştri sunt Dumnezeu, România şi românii” a spus Gabriel Oprea în încheierea discursul.
La Conferinţa UNPR Bucureşti s-a ales conducerea structurii de conducere din Capitală, Neculai Onţanu fiind votat preşedintele organizaţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată