Data publicării:
Operațiune de amploare. Hackeri români, arestați
În Franța, Norvegia și România, 12 persoane suspectate că au comis infracțiuni cibernetice au fost reținute de către forțele de poliție. Oficiul European de Poliție (Europol) a anunțat, luni, că aceștia s-ar fi folosit de programe malware de tip troian.
La operațiunea coordonată de Europol au participat nouă țări și s-a desfășurat în primele două săptămâni ale lunii decembrie, scrie ziare.com. În cadrul operațiunii, au fost realizare numeroase percheziții în urma cărora s-au confiscat calculatoare și s-au închis conturi de Internet.
"Infractiunile comise online raman o provocare urgenta si tot mai dificila", a subliniat Wil van Gemert, director-adjunct de operatiuni al Europol, conform sursei citate.
Suspecții, în principal adolescenți sau tineri adulți, sunt acuzați că s-au folosit de programe malware pentru a colecta date bancare și pentru a realiza tranzacții financiare frauduloase.
Poliția norvegiană a anunțat că cinci suspecți,cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, au fost reținuți. Europol nu a precizat numărul persoanelor arestate în țara noastră și Franța.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News