Data publicării:

Opozantul Kremlinului Aleksei Navalnîi anunţă că a fost arestat din nou la Moscova

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp
Opozantul Kremlinului Aleksei Navalnîi a anunţat miercuri că a fost arestat din nou la Moscova, pe fondul protestelor faţă de excluderea unor candidaţi ai opoziţiei de la alegerile locale, relatează AFP şi Reuters.

Militantul rus precizează într-un mesaj video postat pe contul său de Instagram că a fost arestat lângă casă, chiar când ieşea să facă jogging, şi a fost dus la un comisariat de poliţie.

"Au dreptate cei care spun că sportul nu e întotdeauna bun pentru sănătate", a adăugat ironic Navalnîi.

Anunţul vine după ce marţi Aleksei Navalnîi şi-a reluat apelul către cetăţeni să iasă în stradă sâmbătă pentru a protesta împotriva excluderii unor candidaţi ai opoziţiei de la scrutinul pentru parlamentul Moscovei. Sâmbăta trecută, aproape 20.000 de oameni au protestat în capitala rusă împotriva deciziei autorităţilor electorale.

Oficial, înregistrarea acestor candidaţi, printre care şi mai mulţi aliaţi ai lui Navalnîi, a fost respinsă din cauza unor nereguli în ce priveşte colectarea semnăturilor necesare în vederea participării la alegeri. Candidaţii respinşi au contestat însă existenţa unor nereguli.

Moscoviţii sunt chemaţi să voteze la 8 septembrie în alegerile locale şi regionale pentru a reînnoi mandatul de cinci ani al celor 45 de deputaţi ai parlamentului local, însărcinat să valideze deciziile primarului Serghei Sobianin, loial puterii. Opoziţia s-a mobilizat puternic pentru acest scrutin, sperând să obţină un cuvânt de spus în gestionarea bugetului uriaş al capitalei ruseşti. 

Pe fondul scăderii veniturilor şi al stagnării economice, opoziţia se bazează totodată pe nemulţumirea în creştere a ruşilor. În ultimele luni, câţiva candidaţi ai puterii au pierdut în alegerile regionale în beneficiul comuniştilor şi naţionaliştilor, în timp ce partidul de guvernământ, Rusia Unită, înregistrează cele mai scăzute scoruri într-un deceniu.

În acest context, opoziţia democratică rusă consideră alegerile locale drept un prim pas spre creşterea controlului în Duma de stat (camera inferioară a legislativului) la următoarele alegeri legislative, în 2021. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel