Operatorii economici din Giurgiu, verificaţi de comisarii ANPC; amenzi de aproape 240.000 de lei, aplicate
Comisari din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au efectuat 12 acţiuni de control privind verificarea respectării prevederilor legale din domeniu pe raza judeţului Giurgiu, pentru deficienţele constatate fiind aplicate 34 de amenzi contravenţionale în cuantum de 239.500 lei şi un avertisment.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, controalele efectuate au vizat respectarea prevederilor legale la comercializarea articolelor textile şi de încălţăminte, a produselor alimentare şi cosmetice.
Ca măsuri dispuse, au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului 485,23 kilograme de produse alimentare, în valoare de 13.148 lei, s-a propus măsura complementară de închidere pe o perioadă de până la şase luni pentru trei unităţi de alimentaţie publică, iar în cazul a trei unităţi s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului.
"Evaluarea activităţii fiecărui comisariat este esenţială pentru abordarea unitară de care am vorbit încă de la începutul mandatului. Fermitatea în acţiunile de control este obligatorie. Voi fi prezent acolo, împreună cu Direcţia Generală de Control, pentru a evalua în teren produsele şi serviciile puse la dispoziţia consumatorilor. Este dezolant să constat că acolo unde comisarii noştri au activitate discutabilă consumatorul este expus pericolelor. Important este ca toţi colegii să înţeleagă că nu putem vorbi de abordări diferite. Transparenţa este esenţială pentru a transmite în piaţă că nu mai tolerăm astfel de derapaje', a declarat Horia - Miron Constantinescu, preşedintele ANPC.
În cazul produselor nealimentare, au fost controlaţi doi operatori economici. Unul dintre operatori, pe lângă produse alimentare, comercializa şi produse nealimentare. Au fost identificate pe piaţă 2.092 produse nealimentare (produse textile, articole de încălţăminte, poşete, jucării şi produse cosmetice), în valoare de 20.639 lei, la care s-au constatat deficienţe de informare a consumatorilor, respectiv la produsele textile: lipsa traducerii în limba română a elementelor de caracterizare, lipsa etichetei de produs în care să fie menţionată denumirea produsului, compoziţia fibroasă, instrucţiuni de utilizare, dimensiuni, denumire producător, eventuale contraindicaţii, lipsa pictogramelor la articolele de încălţăminte, a avertismentelor de siguranţă pentru produsele cosmetice şi lipsa informaţiilor cu privire la compoziţia chimică a acestora.
De asemenea, au fost identificate 157 de bucăţi produse cosmetice, în valoare de 2.758 de lei, pentru care există suspiciunea rezonabilă de contrafacere a mărcii. Pentru aceste produse va fi sesizată instituţia competentă pentru efectuarea de verificări, respectiv serviciul de investigare a criminalităţii economice Giurgiu, din cadrul IJP Giurgiu.
La produsele alimentare, au fost verificaţi 5 operatori economici care comercializau produse alimentare fără a fi respectate condiţiile prescrise şi declarate de producători, cât şi produse ce se aflau în afara datei limită de consum sau care se vindeau vrac, neetichetate, neputându-se identifica data durabilităţii minimale (condimente, ketchup, muştar), dar şi comercializarea de preparate din carne neetichetate în totalitate şi fără documente de provenienţă.
În cazul prestării serviciilor alimentare, la cei 6 operatori economici care prestau servicii de alimentaţie publică s-a constatat, că prin serviciile oferite, puteau pune în pericol sănătatea consumatorilor, întrucât produsele folosite în procesul tehnologic de preparare a produselor culinare nu erau sigure deoarece nu erau însoţite de etichete de produs care să conţină principalele elemente de identificare şi caracterizare.
"S-a constatat existenţa în spaţiul de depozitare a unor produse cu data limită de consum depăşită, utilizarea în spaţiul de preparare a două cântare fără verificare metrologică, nerespectarea condiţiilor de vecinătate impuse de legislaţia sanitară în vigoare. De asemenea, în spaţiul de depozitare existau preparate culinare neetichetate în totalitate, erau folosite spaţii şi condiţii necorespunzătoare pentru producţie, depozitare, comercializare. Nu erau asigurate condiţiile igienice corespunzătoare, necesare desfăşurării activităţii, respectiv lipsa grupului sanitar pentru consumatori. Ca urmare a deficienţelor constatate, a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor, cât şi oprirea definitivă a comercializării şi retragerea definitivă din circuitul consumului uman a produselor neconforme", se spune în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News