Le vedem la tot pasul, la colț de stradă, pe trotuare sau pe trecerile de pietoni. Devin deseori adăposturi pentru oamenii străzii și câini, spații unde șobolanii își fac veacul, sau coșuri improvizate de gunoi. Rablele abandonate pe străzi au devenit adevărate focare de infecție, iar Primăria Sectorului 4 a anunțat că le va ridica în continuare, până când nu va mai rămâne niciuna pe domeniul public sau privat al statului. Mai mult, mașinile abandonate și nerevendicate, care nu sunt în stadiu de casare, vor fi evaluate și scoase la licitație.
Nu mai puțin de 1.300 autoturisme abandonate pe domeniul public și privat al statului au fost ridicate în 2017 de echipele Primăriei Sectorului 4 și ale Poliției Locale Sector 4. Alte 800 de autovehicule în stare avansată de degradare, care blochează ilegal domeniul public, urmează să fie ridicate.
„Cu toate că procedurile legale sunt de durată și lucrurile nu se întâmplă cât de repede ne-am dori, vom continua această acțiune până când vom curăța sectorul de aceste rable și posibile focare de infecție, care pun în pericol sănătatea cetățenilor. Polițiștii Locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului Sector 4 au identificat, de la începutul anului și până în prezent, 800 de vehicule abandonate pe domeniul public. Pentru toate acestea au fost emise, potrivit Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritorial, somații în vederea ridicării, iar cei care nu au luat act de înștiințările oamenilor legii vor rămâne fără mașini", a declarat Directorul Executiv al Direcției Control General al Primăriei Sectorului 4, Viorica David.
Acțiune complexă pentru identificarea proprietarilor mașinlor abandonate
Potrivit polițiștilor locali Sector 4, procedura de ridicare a rablelor nu este atât de simplă pe cât pare la prima vedere, din cauza unor șoferi care se folosesc de anumite tertipuri pentru a îi fenta pe oamenii legii. Un exemplu ar fi acela că, atunci când un șofer găsește somația lipită în parbrizul mașinii, în loc să elibereze domeniul public scoate numerele de înmatriculare să pară fără proprietar. Iar de aici începe greul pentru oamenii legii, care au fost nevoiți de nenumărate ori să ia procedura de la capăt.
Pentru ridicarea unei mașini abandonate, oamenii legii trebuie să aștepte chiar și un an. Înainte de toate, proprietarului autoturismului i se afișează o somație pe parbrizul mașinii prin care este informat că trebuie să elibereze domeniul public, în cel mult 10 zile. În cazul în care acesta nu se conformează, polițiștii locali încep procedura de identificare a proprietarului și îl somează la adresa de domiciliu printr-o scrisoare ca în termen de 5 zile să își ridice bunul abandonat. După ce se scurge și acest termen, administrația poate ridica autovehiculul, dar doar dacă nu au primit niciun răspuns de la proprietar.
În cazul în care proprietarul dorește ulterior recuperarea vehiculului acesta o va putea lua acasă numai după ce plătește o taxă cu titlu de amendă de 2.000 de lei.
"Vehiculele abandonate și revendicate care au fost ridicate de pe domeniul public ajung în parcul de mașini, iar Serviciul Protecția Mediului din cadrul Poliției Locale Sector 4 poate să facă demersuri pentru casarea lor sau, în urma unei licitații, cele aflate într-o stare bună pot ajunge la un nou proprietar. Acțiunea de ridicare a mașinilor abandonate pe domeniul public este una care nu mai suportă niciun fel de amânare. Pe lângă faptul că ocupă degeaba spațiile de parcare, mașinile care au fost sau urmează să fie ridicate au devenit adevărate focare de infecție", a subliniat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Vezi si: Sectorul 4. Premieră în plata impozitelor, taxelor locale și a amenzilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video