ONU solicită UE să asigure mai mult sprijin Greciei, în faţa valului de migranţi şi refugiaţi
Uniunea Europeană trebuie să asigure mai mult sprijin Greciei, în fata valului de migranți și refugiați, a transmis ONU.
Înaltul Comisar pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite a cerut marţi ţărilor Uniunii Europene să asigure mai mult sprijin Greciei care se confruntă cu un nou val de migranţi şi refugiaţi din Siria şi din alte părţi ale Orientului Mijlociu, informează Reuters. Aproximativ 10.000 de migranţi, majoritatea din Siria, din alte state din Orientul Mijlociu şi din Afganistan, au ajuns la graniţa terestră a Turciei cu Grecia după ce Ankara a anunţat săptămâna trecută că nu-i va mai ţine pe teritoriul său, potrivit oficialilor greci.
'Grecia este un stat membru al UE, deci sursa ei principală de sprijin reprezintă resursele europene', a declarat Filippo Grandi jurnaliştilor la Geneva. 'Grecia are nevoie de mai mult decât atât. Este foarte clar', a adăugat el. Condiţiile din insulele din Marea Egee, unde cel puţin 1.000 de persoane au sosit de duminică, sunt 'cu adevărat de neconceput', a adăugat Grandi. Şefii celor trei instituţii principale ale UE - Comisia (organul executiv), precum şi Consiliul European, care reprezintă guvernele naţionale, şi Parlamentul European - vizitează marţi zona de frontieră terestră alături de prim-ministrul grec. Grandi a cerut ţărilor să înceteze 'să se bâlbâie' în legătură cu cine ar trebui să ia migranţii şi să examineze cauzele principale ale strămutărilor, adăugând că puţini dintre cei care sosesc sunt de fapt din nord-vestul Siriei, unde luptele au escaladat în ultimele zile. Grandi a lăudat de asemenea Turcia, care găzduieşte deja aproximativ 3,7 milioane de refugiaţi sirieni, spunând că a fost o gazdă 'foarte bună', notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News