Data publicării:

ONU pune capăt observatorilor militari în Siria

Autor: Căloiu Oana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
siria
siria

MIisiunea observatorilor militari ai ONU în Siria se va sfărși în această duminică, informează Consiliul de Securitate al ONU. În același context, Rusia a cerut o reuniune a Grupului de acţiune pentru Foto: Mediafax[/caption]

Misiunea ONU de Supervizare în Siria (MISNUS), mobilizată în această ţară în aprilie cu scopul de a facilita încetarea focului care nu s-a concretizat niciodată, se va încheia "duminică la miezul nopţii", a declarat subsecretarul general pentru Operaţiuni de Menţinerea Păcii, Edmond Mulet, în urma unei reuniuni a celor 15 membri ai Consiliului, informează Mediafax.

"Constatarea generală a fost că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru continuarea acestei misiuni", a declarat ambasadorul Franţei la ONU, Gérard Araud. Ambasadorul, care prezidează Consiliul în luna august, a adăugat totuşi că există "o voinţă comună a Consiliului să menţină o prezenţă ONU la Damasc" după încetarea MISNUS, sub forma unui Birou de legătură. Acesta va fi constituit dintr-un  grup de probabil 20-30 de experţi politici, în domeniul umanitar şi militari. Guvernul sirian şi-a exprimat acordul în vederea creării acestui Birou, ce va fi însărcinat cu susţinerea eforturilor înlocuitorului lui Kofi Annan ca mediator ONU şi al Ligii Arabe în Siria. Kofi Annan urmează să părăsească funcţia pe 31 august, în timp ce secretarul general al ONU Ban Ki-moon căuta joi, în continuare, să îl convingă pe algerianul Lakhdar Brahimi, prezentat ca succesor al lui Annan, să accepte funcția.

MISNUS, al cărui mandat inițial de 90 de zile a fost prelungit ulterior cu încă 30, era alcătuită la început din 300 de militari neînarmaţi şi 121 de civili. Însă efectivele misiunii au fost reduse treptat, din cauza intensificării confruntărilor armate, operaţiunile de patrulare fiind suspendate la jumătatea lui iunie. Joi, mai făceau parte din misiune doar 101 militari şi 72 de civili. Ultimul observator militar va părăsi Siria pe 24 august.

După reuniunea Consiliului, Rusia şi-a exprimat regretul faţă de încheierea MISNUS. Rusia a cerut ca marile puteri să lanseze împreună cu Arabia Saudită şi Iranul un apel către Guvernul lui Bashar al-Assad şi opoziţie pentru a pune capăt violenţelor cât mai repede posibil.

Ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, a cerut o întâlnire vineri la New York, a Grupului Internaţional de Acţiune pentru Siria, în vederea discutării acestei propuneri care ar trebui, după opinia sa, "să ceară tuturor părţilor să pună capăt violenţei şi să precizeze momentul anume (...) în care să se producă acest lucru".

Deoarece Rusia a opus, alături de China, un dublu vot de veto în trei rânduri împotriva unor rezoluţii ONU privind Siria, Departamentul de Stat american şi-a exprimat scepticismul cu privire la această reuniune. "Sincer, nu suntem siguri că înţelegem ce scop are", a declarat purtătoarea de cuvânt Victoria Nuland, apreciind că este inutil "să faci reuniuni de dragul reuniunilor".

Bilanţul nu încetează să crească în Siria. În 17 luni de conflict au fost ucise peste 23.000 de persoane, potrivit unei organizaţii nonguvrnamentale, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul în Marea Britanie. Confruntările armate şi bombardamentele au continuat joi, după suspendarea Siriei din cadrul Organizaţiei Conferinţei Islamice (OCI), statele musulmane condamnând continuarea violenţelor care au creat temeri cu privire la o extindere în Libanul vecin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel