ONU intervine în protestele din SUA. Se cere o ANCHETĂ
ONU a cerut deschiderea unei anchete după protestele din SUA.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a estimat luni că manifestaţiile trebuie să se desfăşoare în manieră paşnică şi violenţele comise de poliţie trebuie să facă obiectul anchetelor în SUA, dar şi în orice altă ţară, a declarat purtătorul său de cuvânt, potrivit AFP şi EFE.
Autorităţile trebuie să dea dovadă de reţinere în gestionarea manifestanţilor în SUA, precum şi în alte părţi, a declarat Stephane Dujarric în conferinţa sa de presă cotidiană. Am văzut în ultimele zile cazuri de violenţă a poliţiei. Toate cazuri trebuie să facă obiectul anchetelor, a adăugat el, conform Agerpres.
Atacurile asupra presei, evidenţiate
Guterres s-a arătat îngrijorat şi de atacurile contra jurnaliştilor constatate în ultimele zile în SUA. Într-o postare pe Twitter făcută la finalul săptămânii trecute, Antonio Guterres a accentuat că atunci când jurnaliştii sunt atacaţi, cele care sunt atacate sunt societăţile. Nicio democraţie nu poate funcţiona fără libertatea presei, a insistat secretarul general al Naţiunilor Unite.
În ultimele zile în mai multe oraşe din SUA au avut loc demonstraţii, care au degenerat în incendieri şi alte acte de vandalism, în urma incidentului din Minneapolis din 25 mai, soldat cu moartea lui George Floyd, un bărbat afro-american care a decedat după ce un ofiţer de poliţie alb l-a apăsat cu genunchiul pe gât timp de aproape nouă minute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News