ONU, reuniune informală în cazul Aleksei Navalnîi. Rusia nu se poate opune
Consiliului de Securitate al ONU se reunește în spatele ușilor închise pentru a discuta situația lui Aleksei Navalnîi.
O sesiune informală şi în spatele uşilor închise a Consiliului de Securitate al ONU este preconizată pentru miercuri, 3 februarie, pentru a discuta despre cazul Navalnîi, cu riscul de a provoca noi tensiuni cu Rusia, au anunţat vineri surse diplomatice, informează AFP, scrie Agerpres.
Această reuniune, la iniţiativa Estoniei, membru nepermanent al Consiliului de Securitate, ar urma să aibă loc pe 3 februarie, după consultările lunare asupra dosarului sirian, şi va fi oficial axată pe tentativa de otrăvire care a avut loc în 2020 împotriva opozantului rus, a explicat pentru AFP un diplomat sub protecţia anonimatului.
Cu această ocazie este probabil ca unele ţări "să menţioneze situaţia actuală" a lui Aleksei Navalnîi, arestat chiar la întoarcerea sa în Rusia şi a cărui eliberare este cerută prin ample manifestaţii în Rusia, precum şi de SUA şi UE. Acestea din urmă vor dori probabil să sublinieze "ceea ce regimul (de la Moscova) le face oponenţilor săi", a estimat diplomatul.
Rusia nu se poate opune
Rusia nu se poate opune acestei reuniuni din cauza formatului - informal şi în spatele uşilor închise - care îi permite oricărui membru al Consiliului să evoce subiectul după cum consideră de cuviinţă. Însă Moscova ar urma să denunţe ferm organizarea ei, subliniind că dosarul Navalnîi nu constituie o ameninţare la adresa păcii şi securităţii pe plan global.
În timpul unei conferinţe de presă săptămâna aceasta, ambasadorul-adjunct al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, a subliniat că dosarul opozantului rus este "o problemă internă a Rusiei". "De aceea nu acceptăm şi nu vom accepta nicio ingerinţă străină în acest caz", a declarat el.
Diplomatul rus a denunţat de asemenea "informaţii exagerate şi false cu privire la presupusele brutalităţi ale poliţiei faţă de manifestanţi", subliniind că "brutalităţi mai grave" au avut loc recent în SUA şi Ţările de Jos (Olanda).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News