Onțanu, în război cu jurnaliștii. Vezi ce s-a întâmplat
Primarul sectorului 2, Neculai Onțanu, a intrat în război cu Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti, după ce a interzis accesul unei jurnaliste la primăria sectorului. Astfel, SJP solicită lui Onțanu să să înceteze cenzurarea accesului la informaţii.
”Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti (SJP), organizaţie semnatară a Contractului Colectiv de Muncă din Agenţia Naţională de Presă Agerpres membră cu drepturi depline a Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, afiliată Federaţiei Europene a Jurnaliştilor, solicită primarului sectorului2, Neculai Onţanu, să revină asupra deciziei transmise Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres prin care a retras, începând cu data de 28 august a.c., acreditarea de presă a jurnalistei Mihaela Tudorache, redactor la Redactia Stiri Centrale din cadrul Agerpres şi membră a organizaţiei noastre.”, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit adresei transmise de edilul sectorului 2 directorului general interimar al ANP Agerpres, Ioan Roşca, motivul retragerii acreditării este “comportamentul total neadecvat” al redactorului faţă de primar, ceea ce a generat “o serie de presiuni nefireşti care nu îşi au locul în relaţia dintre un redactor şi o instituţie a administraţiei publice locale”, fapt ce “rezultă şi din întrebările tendenţioase şi nereale” adresate de jurnalistă.
”În sesizarea către SJP, membrul nostru de sindicat reclamă faptul că “atitudinea primarului Neculai Onţanu este abuzivă prin amestecul său în politica redacţională a agenţiei şi contravine flagrant principiilor democraţiei, limitând accesul la informaţie şi la liberă exprimare. Atitudinea primarului este de fapt o frustrare personală şi nu una bazată pe probleme strict profesionale, fiind de fapt o răzbunare pentru unele articole apărute în presă referitoare la viaţa sa privată.”, se mai arată în comunicat.
SJP susține că măsura luată de Onțanu este abuzivă și nejustificată.
”Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti consideră că motivul invocat de primarul Onţanu pentru retragerea acreditării nu justifică măsura abuzivă exercitată asupra jurnalistei, atât timp cât acesta, în calitatea sa publică, are obligaţia să răspundă întrebărilor presei, chiar dacă acestea sunt incomode şi au legătură cu viaţa sa privată. Astfel, au fost încălcate în mod flagrant normele naţionale şi internaţionale privind libertatea de exprimare, Constituţia României, precum şi următoarele articole din legislaţie:
Legea 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public care prevede că orice cetăţean român sau străin poate solicita informaţii de interes public şi că accesul jurnaliştilor în instituţiile publice este liber, iar acreditarea poate fi retrasă numai pentru fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice şi care nu privesc opiniile exprimate în presă de respectivul ziarist;
Articolul 11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene: 1. „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a transmite informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. 2.Libertatea şi pluralismul mijloacelor de informare în masă sunt respectate”;
Articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: I) „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare”;
Începând cu hotărârea Handyside (7 decembrie 1976, /49), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că libertatea de exprimare consacrată prin articolul 10 al CEDO este unul din drepturile fundamentale într-o societate democratică bazată pe pluralism, toleranţă şi spirit de deschidere. Astfel, Curtea a afirmat că libertatea de exprimare nu priveşte numai informaţiile şi ideile primite în mod favorabil sau considerate ca inofensive ori indiferente, dar şi pe cele care scandalizează, şochează sau neliniştesc statul ori o parte oarecare a populaţiei.”
În consecinţă, Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti solicită Primarului sectorului 2, Neculai Onţanu, să înceteze cenzurarea accesului jurnalistei Mihaela Tudorache la informaţie şi să respecte legislaţia în vigoare. Totodată, SJP cere Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres să nu cedeze la aceste presiuni şi să susţină, inclusiv în instanţa de judecată, cauza propriei angajate.”, se mai arată în comunicat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News