ONRC: Numărul insolvenţelor scade cu aproape 29% în primele şapte luni, la 3.733
Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu aproape 29%, în primele şapte luni din 2019, comparativ cu perioada similară din anul anterior, la 3.733 de insolvenţe, reiese din datele publicate marţi pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 632, în scădere cu 38,88% faţă aceeaşi perioadă din 2018. Ierarhia continuă cu judeţele Bihor - cu 303 de insolvenţe (-13,18%), Timiş - 210 (-26,06%) , Constanţa - 186 (-31,37%) şi Iaşi, cu 151 (- 47,20%). Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în ianuarie-iulie în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.163 (minus 29,69%).
În iulie, au fost înregistrate 537 de insolvenţe la nivel naţional, cele mai multe în Bucureşti (81). Totodată, în primele şapte luni din 2019, şi-au suspendat activitatea 8.799 de firme, o scădere de 19,63% faţă de perioada similară din 2018, iar 19.872 de firme au fost dizolvate, cu aproape 7% mai puţine comparativ cu ianuarie-iulie 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News