Data publicării:

ONG, plângere împotriva Gabrielei Firea, Carmen Dan, Dragnea, Tăriceanu și alții

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Protest guvern
Protest guvern

ONG-ul Evoluție în instituție a depus plângere la CNCD.

Este vorba despre o plângere adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Direcției Generale de Jandarmi a Muncipiului București, Ministerului Afacerilor Interne, Primăriei Generale a Municipiului București, Ministrului Afacerilor Interne Carmen Daniela Dan, Împuternicitului Inspector General al Jandarmeriei Române Sebastian Cucoș, Primarului General al Capitalei Gabriela Firea, Viceprimarului Municipiului București Aurelian Bădulescu, Președintelui Camerei Deputaților Liviu Nicolae Dragnea, Președintelui Senatului Român Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu.

”Ştim că România poate (re)deveni o ţară normală, în care guvernul guvernează şi parlamentul legiferează în interesul cetăţenilor, nu al grupurilor formate în jurul unor infractori. În care magistraţii au libertatea de a-şi face neîngrădiţi meseria şi deciziile justiţiei sunt respectate. În care jandarmii protejează cetăţenii şi nu luptă împotriva lor, protejând indivizi al căror loc este oriunde, numai la conducerea ţării nu.

Protestatarii, foarte des amendați

Protestul, o fundamentală manifestare democratică, este pe nesimțite îngrădit în România. Coaliția aflată la Guvernare nu mai vrea să accepte critici, ci doar aplauze. Interzicând românilor dreptul legal de a protesta, Jandarmeria Română devine o instituție care acționează în afara legii. Amendarea sistematică a protestatarilor pașnici este o practică recurentă de intimidare, menită sa descurajeze protestul. Textul care motivează adesea amenzile în procesele verbale este "deranjarea liniștii publice prin scandarea de lozinci" sau chiar "scandarea de lozinci anti-PSD". Cu alte cuvinte, e voie sa protestezi, dar în liniște, la tine acasa și, oricum, nu împotriva PSD”, au transmis reprezentanții Evoluție în instituție.

”Instituţiile statului pot şi trebuie să funcţioneze independent. Tocmai această încredere ne-a determinat să mutăm lupta împotriva abuzurilor într-un alt plan. Un prim pas este înaintarea unei plângeri către CNCD, reclamând discriminarea pe care o fac atât persoane aflate în funcții cheie în conducerea statului, cât și instituții, al căror comportament diferă în funcţie de opinia celui care participă la o manifestaţie.

Reprezentanți ai Jandarmeriei, spre exemplu, încălcând dispoziţiile legale, au intervenit, nu o dată, în forţă împotriva protestatarilor pașnici, fără a avea aprobarea Prefecturii, obligatorie într-o asemenea situaţie. Mai mult, aplică măsuri contravenţionale fără o bază legală, o mare parte dintre ele fiind deja anulate în instanţă. Este anormal să fii amendat pentru că scandezi „Jos Dragnea!", în timp ce „Jos Iohannis!" pe trotuarul de la Cotroceni este permis. De asemenea, plângerea este îndreptată şi împotriva unor instituţii de stat şi reprezentanţilor acestora care, prin comportament şi limbaj, hărţuiesc, intimidează şi jignesc manifestanţi şi jurnalişti, cetăţeni români cu drepturi egale cu ale celorlalţi”, au mai transmis reprezentanții Evoluție în instituție.

Instituțiile și persoanele împotriva cărora se îndreaptă în acest moment plângerea sunt Direcția Generală de Jandarmi a Muncipiului București, Ministerul Afacerilor Interne, Primăria Generala a Municipiului București, dar și Carmen Daniela Dan, Ministrul Afacerilor Interne, Sebastian Cucoș, Împuternicit Inspector general al Jandarmeriei Române, Gabriela Firea, Primar General al Capitalei, Aurelian Bădulescu, Viceprimar al Municipiului București, Liviu Nicolae Dragnea, Președintele Camerei Deputaților, Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, Președinte al Senatului Român.

Plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

”Nu vom accepta ca drepturile noastre fundamentale să fie călcate în picioare cu cizme soldățești la ordine politice ce sfidează legea, Consituția și tratate internaționale, și vom lupta până când dreptul la protest și dreptul la liberă exprimare, nu doar ale noastre, ci ale tuturor cetățenilor, vor fi reabilitate întru totul în România.

Membrii ai Asociației Evoluție în Instituție (Cristian Mihai Dide, Evelina Morar), alături de protestatari (Irina Gudz , Ionel Ciuciu, Alexandra Petrescu , Popa Constantin, Alexandru Radu Petrescu, Marian Tivilic Morosanu, Cristina Bota) și jurnaliști de la Passport Productions (Madalina Rosca, Paul Arne Wagner) au înaintat la începutul acestei săptămâni o plangere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Aceasta reprezinta o primă plângere și începutul luptei pe care societatea civilă o pornește astăzi pentru apărarea statului de drept și a democrației. Nu ne este frică de intimidările politicienilor și ale forțelor de ordine și nu abandonăm până când nu îi vom descoperi pe cei care au ordonat seria de abuzuri și până când cei vinovați nu vor fi aduși în fața justiției.

Întrebarea cea mai importantă este, desigur, cine dă ordinele care conduc la o oprimare sistematică a nemultumirii cetățenești? Care sunt liderii politici care vor să le închidă gura acestor oameni care nu sunt de acord cu felul în care ei își exercită mandatul? Că Gabriela Firea, Aurelian Badulescu și Sebastian Cucoș sunt implicați în această opresiune este un fapt fără tăgadă. La fel și faptul că liderii coaliției aflată la guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au făcut nenumărate declarații în spațiul public cum că ei își doresc ca protestele să ia sfărșit prin aproape orice mijloc. Pe de altă parte, în urmă cu o lună, la mitingul PSD, care s-a desfășurat în condiții aproape opuse de cele anti -guvernamentale, primarul Bucureștiului, Gabriela Firea a fost introdusă ca "gazda noastră, a tuturor", Firea afirmând că "protestul nostru este legal, este autorizat", spre deosebire de al celor care participă la "mitinguri ilegale". Despre Piața Victoriei, Gabriela Firea afirmă că "acestă piață nu mai trebuie să fie confiscată de oameni plătiți de interese contrare țării noastre". Ironia este că cea care autorizeaza sau nu proteste este chiar Gabriela Firea.

A devenit o realitate de necontestat – cel puțin pentru cei care cred într-o Românie democratică ce respectă valorile europene – că demnitari publici și instituții ale statului comit abuzuri grave împotriva manifestanților pașnici de mai bine de 500 de zile. Oprimarea protestelor anti-guvernamentale pașnice reprezintă un pericol grav pentru democrație și încalcă cetățenilor drepturilor conferite de Carta Drepturilor Omului și de Constituția României, respectiv: libertatea de exprimare (Art. 30), libertatea întrunirilor (Art. 39), dreptul la informație și libertatea presei (Art. 31).

Sa nu uitam ca orice regim autoritar are ambiția de a controla tot ceea ce se spune și se scrie.

Este sistematică opresiunea manifestării publice a nemulțumirii față de clasa politică, sub formă de protest. Ea începe de la Primăria Generală, care nu a avizat până acum nici un protest (în perioada Octombrie – Decembrie 2017 au fost făcute cel puțin 38 de notificări de adunări publice. Din cele 38 înaintate, 9 nu au primit răspuns, iar restul de 29 au fost interzise de către dl. Viceprimar Bădulescu – asta deși, conform legii în vigoare, adunarile publice care se desfășoară în exteriorul sau interiorul instituțiilor de interes public nici măcar nu trebuie declarate – Art. 3 din Legea Nr. 60/ 1991). Opresiunea continua cu instituțiile de forță, Poliția Locală și în special Jandarmeria Română, care amendează protestatarii pe bandă rulantă, folosind pretexte acolo unde, în mod clar, abuzează de putere și violează lege, Constituție și drepturi fundamentale. Din primăvara lui 2017 și până astăzi protestatarii au fost amendați de mai mult de 200 de ori, amenzile însumând peste 200.000 Lei”, se mai arată în comunicatul de presă.

Plângerea depusă astăzi are 32 de pagini, redăm mai jos câteva fragmente:

"Acțiunile și afirmațiile intimaților reprezintă fapte de hărțuire, jignire, intimidare a subsemnaților, manifestanti sau jurnalisti, precum si a altor participanti la manifestațiile publice spontane sau organizate datorită convingerilor noastre politice, sociale și culturale.

Este evident tratamentul diferențiat între persoanele care susțin PSD și persoanele anti PSD și critice față de politica guvernamentală, respectiv persoane care protestează și militează pentru respectarea unor drepturi și liberatați fundamentale, garantate de Constituție.

Este evidentă acțiunea concertată de intimidare făcută de autoritățile publice și reprezentanții acestora, este evidentă acțiunea de cenzură a presei, care atinge libertatatea de exprimare, este evidentă folosirea nejustificată a forței, care atinge libertatea de exprimare a convingerilor noastre politice și sociale.

Acuzația de constituire a unui grup organizat, cu manifestări de tip fascist ( citat Calin Popescu Tăriceanu), care atentează la siguranța națională și la destabilizarea insituțiilor statului reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate a persoanelor care protestează în baza drepturilor conferite de Carta Drepturilor Omului și de Constituția României, fără a fi nici măcar o singură dovadă în sprijinul acestei acuzații.

Cu toate acestea, prin manipulare și intimidare, prin insulte și aducere atingere demnității persoanelor, Intimații din prezența plângere au intervenit și au folosit nejustificat forța, au bruscat și lovit protestatarii, i-au ridicat cu forța și i-au dus la secție fără să existe vreun pericol public ,au aplicat amenzi, desființate de Instanțele de judecată, pretinzând și fabricând conflicte care nu au existat.

Jandarmeria a acționat discriminatoriu, ca o gardă personală a lui Liviu Dragnea, Carmen Dan si a altor membrii PSD ALDE și și-a depășit atribuțiile și scopul pentru care a fost înființată.

În data de 09 iulie 2017, Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat public că PSD nu va mai „întoarce și celălalt obraz". „Răspunsul nostru va fi pe măsură. Nu am de gând să mai rămânem în această situație, nu am de gând să mai rămânem într-o situație în care doar să încasăm nefăcând nimic", a subliniat Dragnea. Liviu Dragnea a susținut că „totul pleacă de la George Soros". Liderul social-democrat a anunțat că „PSD va avea o altă atitudine" și nu „va mai întoarce celălalt obraz". „O altă atitudine va genera și alte acțiuni.".

Dupa aceasta declarație, Jandarmeria Bucuresti a amendat, a bătut, a ridicat si incătușat cetățenii care nu sunt pe placul Puterii actuale din România, o putere care prin comportamentul și afirmațiile liderilor ei, demonstrează că nu înțelege mecanismul democratic al libereri exprimări și manifestări a convingerilor politice, economice și sociale.

Aceste "alte atitudini și acțiuni" se reflectă și în dinamica numărului și a valorii amenzilor aplicate de Jandarmerie începînd cu data de 11 iulie 2017, dată la care ni s-a comunicat, de altfel, că Guvernul nu este instituție publică și că nu putem protesta acolo în baza art.3 din Legea 60/1991".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel