Data publicării:
Onea, chemat la Inspecția Judiciară
Șeful DNA Ploiești, Lucian Onea, a fost chemat la Inspecția Judiciară, informează Antena 3.
Lucian Onea s-a prezentat, marţi, 27 februarie, la sediul Inspecţiei Judiciare, pentru a da explicaţii în legătură cu înregistrările făcute publice de fostul deputat Vlad Cosma.
Pe 16 februarie, Inspecţia Judiciară anunţa că efectuează verificări prealabile la Serviciul Teritorial Ploieşti al DNA, pentru identificarea eventualelor indicii privind săvârşirea unor abateri disciplinare. Verificările au fost demarate după ce instituţia s-a sesizat din oficiu, ca urmare a apariţiei în media a unor informaţii privind activitatea profesională şi conduita unor procurori de la DNA Ploieşti. Vlad Cosma a depus şi o plângere la Parchetul General împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, pe care îi acuză de compromiterea intereselor Justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat.
La sediul Inspecţiei este aşteptat, începând cu ora 13.00, şi fostul deputat Vlad Cosma.
Am depus documente, am făcut un proces verbal şi urmează să fiu audiat. (...) Documente scrise şi poze. (...) Înţeleg că IJ s-a sesizat în legătură cu dezvăluirile pe care le-am prezentat în spaţiul public. O să depun aceleaşi documente. Sunt foarte mulţi martori care au declarat în diverse instanţe despre abuzuri şi metode ilegale folosite. (...) Săptămâna viitoare am sa dau o declaraţie completă. (...) Vreau să se facă dreptate, a spus Vlad Cosma, marți, 27 februarie, la ieşirea de la PG, adăugând că a fost citat şi la Inspecţia Judiciară pentru ora 13.00.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News