Data publicării:

OMV Petrom și EMEPRL au finalizat campania de achiziție seismică 3D din Marea Neagră

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL) și OMV Petrom au   finalizat cu succes campania de achiziția seismica 3D pe blocul Neptun Deep, cea mai mare campanie de seismică 3D înregistrată în Marea Neagră, acoperind o suprafață de peste 6.000 de kilometri pătrați. Operatorul campaniei a fost OMV Petrom. De asemenea, cele două companii  au procurat platforma de foraj Ocean Endeavor pentru a relua forajul de explorare pe blocul offshore Neptun Deep din România la finalul lui 2013 sau începutul lui 2014.

"Platforma de foraj Ocean Endeavor, deținută de compania Diamond Offshore Drilling Inc., este o platformă semi-submersibilă, proiectată să foreze în ape cu adâncimi de până la 2.400 de metri și o adâncime totală de foraj de până la 10.600 de metri. EMEPRL este operatorul programului de foraj pentru zona de mare adâncime a blocului Neptun", anunță OMV Petrom într-un comunicat.

Datele colectate în timpul campaniei seismice și al programului de foraj de explorare vor fi folosite pentru a evalua dimensiunea și fezabilitatea comercială a descoperirii Domino, anunțată în 2012, dar și potențialul altor prospecte în blocul Neptun Deep.

EMEPRL și OMV Petrom se așteaptă să investească până la 1 miliard de dolari în programul de explorare, care cuprinde campania de achiziție seismică 3D în prezent finalizată și forajul suplimentar de explorare și evaluare.

„Noi rămânem foarte încurajați de descoperirea Domino și continuăm să colectăm date suplimentare necesare pentru a confirma dimensiunea resurselor și potențiala fezabilitate comercială a acestora,” a spus John Knapp, Director general EMEPRL. „Operațiunile din Blocul Neptun sunt o premieră și prezintă o serie de provocări din punct de vedere tehnic iar dezvoltarea viitoare va necesita investiții substanțiale pentru o perioada lungă de timp. Pe lângă succesul programului de explorare, stabilitatea fiscală, politicile de reglementare pe termen lung în domeniul energiei și accesul la o piață liberă și transparentă joacă un rol determinant. Suntem hotarati să continuăm evaluările tehnice și de explorare pe blocul Neptun Deep și apreciem în mod deosebit sprijinul Guvernului României pentru acest proiect. Suntem mândri să asistăm România în efortul său de explorare și dezvoltare de potențiale noi resurse offshore spre beneficiul tuturor parților implicate.”

Johann Pleininger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitățile de explorare şi producție: „Suntem bucuroși ca am dus la capăt cu succes cea mai mare achiziție 3D din Romania. Succesul acestui proiect este de mare importanță pentru Petrom și Romania atât din punct de vedere al creșterii securității energetice, cât și din perspectiva dezvoltării economice.

Investițiile ulterioare aferente fazelor de evaluare si dezvoltare ar putea ajunge la câteva miliarde de dolari iar asemenea investiții ar avea un impact major în economia româneasca”.

Ce reprezintă Blocul Neptun  (zona de apă adâncă)

Zona de apă adâncă a blocului Neptun se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 9.900 km2, iar adâncimea apei variază între 50 şi 1.700 metri. În noiembrie 2008, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi OMV Petrom au semnat un acord prin care ExxonMobil a achiziționat o participaţie de 50% în zona de mare adâncime a blocului Neptun.

De atunci, cele două companii au lucrat împreună pentru a achiziționa seismică 3D și a evalua potențialul de explorare de hidrocarburi al blocului.

În perioada 2009-2010, OMV Petrom și ExxonMobil au achiziționat mai mult de 3.000 de kilometri pătrați de date seismice 3D pe blocul Neptun, folosind tehnologie de ultimă oră.

Între decembrie 2011 – martie 2012 ExxonMobil și OMV Petrom au forat sonda Domino-1, prima sondă de explorare in ape de mare adâncime din România, care a confirmat prezența gazelor naturale. Domino-1 a atins o adâncime totală de mai mult de 3.000 de metri sub nivelul mării.

Din noiembrie 2012 ExxonMobil și OMV Petrom au desfășurat o a doua campanie seismică 3D, acoperind aproximativ 6.000 de kilometri pătrați in zona de mare adâncime a blocului Neptun.

Cine este Exxon Mobil Corporation

ExxonMobil, cea mai mare companie listată public de petrol şi gaze naturale din lume, utilizează tehnologii noi și inovative în scopul satisfacerii cererii tot mai mari de energie la nivel mondial. ExxonMobil deţine cel mai important portofoliu de resurse din industrie; este cea mai mare companie de rafinare şi marketing pentru produse petroliere şi are una dintre cele mai mari unităţi de prelucrare de produse chimice din lume. Unul dintre predecesorii companiei ExxonMobil a desfăşurat operaţiuni în România, încă din anul 1903. ExxonMobil are o vastă experienţă în explorarea în ape de mare adâncime.

Grupul Petrom

Petrom este cel mai mare grup petrolier din sud-estul Europei, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Gaze şi Energie, Rafinare şi Marketing. Grupul şi-a consolidat poziţia pe piaţa petrolieră din sud- estul Europei în urma unui amplu proces de modernizare şi eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investiţii de peste 8,8 miliarde euro în ultimii opt ani.

La sfârşitul anului 2012, Grupul exploata în România şi Kazahstan rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 775 milioane de barili echivalent petrol (750 milioane barili echivalent petrol în România). Cu o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,2 milioane tone, Petrom este prezent pe piaţa distribuţiei de produse petroliere din România, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia, prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii, operate sub două branduri, Petrom şi OMV. Activitatea de comercializare produse petroliere în România se desfăşoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este deţinută în totalitate de OMV Petrom.

Pentru dezvoltarea sa sustenabilă, Petrom a extins lanţul valoric al gazelor prin abordarea pieţei de electricitate. În acest context, Petrom a început operaţiunile comerciale la centrala electrică pe gaze de 860 MW de la Brazi şi la parcul eolian Dorobanţu, cu o capacitate de 45 MW.

În anul 2012 cifra de afaceri a Grupului a fost de 5.891 milioane euro, iar EBIT (Profit Înainte de Dobânzi şi Impozite) a fost de 1.270 milioane euro.

OMV, cea mai mare companie industrială publică din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. În Explorare şi Producţie, OMV activează în două ţări de bază, România şi Austria, şi deţine un portofoliu internaţional echilibrat. În Gaze şi Energie, OMV a vândut aproximativ 437 TWh gaze în 2012. În Rafinare şi Marketing, OMV are o capacitate anuală de rafinare de 22 milioane tone și deținea la finalul anului 2012 aproximativ 4.400 staţii de distribuţie în 13 ţări, inclusiv Turcia.

Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 1,62%, iar 7,74% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel