OMUL ZILEI în lupta cu Iohannis. Gușă: FELICITĂRI! Nu candidează, dar uite că a candidat într-alt fel şi a câştigat
Cozmin Guşă a ținut să felicite omul zilei.
Cozmin Guşă a felicitat-o pe judecătoarea Gabriela Baltag după mesajul pe care i l-a transmis, joi, la CSM, preşedintelui Klaus Iohannis.
"Este limpede că pentru Klaus Iohannis este incomod să intre în orice fel de dezbatere cu oricine, după cum a dovedit şi ieri la CSM, apropo de doamna judecător Baltag, pe care doresc să o felicit. Dânsa nu candidează dar uite că a candidat într-alt fel şi a câştigat cel puţin respectul meu şi al multora. A dat o lecţie cu mult bun simţ, cu multă ponderaţie, dar extrem de precis, aducând în faţa ţării dar mai ales în faţa preşedintelui care a fost înfruntat direct absurdul şi anormalitatea situaţiei la care a contribuit şi Klaus Iohannis – nu este singurul vinovat, ca să fim corecţi până la capăt, că nu s-a inventat acest gen de atitudini în vremea lui Klaus Iohannis, ele sunt continuate din mandatele lui Băsescu", a declarat, vineri, la DC News TV, Cozmin Guşă.
Ce s-a întâmplat la CSM
Judecătoarea Gabriela Baltag l-a rugat joi pe preşedintele Klaus Iohannis să nu aducă "dezbinare" în cadrul şedinţei Consiliului Superior al Magistraturii, spunând că este evident obiceiul şefului statului de a face politică în CSM.
"Domnule preşedinte, nu mi-am făcut un obicei şi nu mi-aş fi dorit să iau cuvântul, dar pentru că, din păcate, obiceiul dumneavoastră de a face politică în CSM este evident, aş vrea să vă adresez o rugăminte, care vine din partea mea şi nu numai a mea, ci şi din partea altor magistraţi ai acestei ţări. Vă adresez rugămintea, poate măcar la finalul mandatului nostru, nu veţi mai aduce dezbinare în această instituţie, pentru că suntem suficient de dezbinaţi", i-a spus Baltag preşedintelui.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News