Omul premierului analizează efectul suspendării asupra lui Băsescu
Un consilier de-ai premierul Victor Ponta analizează efectul suspendării asupra președintelui Traian Băsescu. Juridic, s-ar impune suspendarea, spune el, însă nu-i un "lucru înțelept".
Întrebat la RFI, dacă s-ar impune suspendarea președintelui Traian Băsescu, consilierul onorific al premierului Gyorgy Frunda a spus că "Dacă fac analiză juridică, atunci da. E inadmisibilă conduita preşedintelui. Prin aceste declaraţii dovedeşte că nu-l interesează Constituţia, că nu-l interesează legile, că face ce vrea. Este evident că preşedintele n-are voie să facă propagandă politică, ceea ce face el la ora actuală, dar spune pur şi simplu nu mă interesează. A-l suspenda însă n-ar fi un lucru înţelept, cred eu. Mai are câteva luni, a-l suspenda pe plaja lui electorală l-ar întări şi iarăşi am porni o serie de discuţii atât în viaţa politică internă, cât şi la nivelul Uniunii Europene, al partenerilor noştri".
VEZI și: "Băsescu forțează o nouă suspendare". Dragnea dezvăluie scopul președintelui
Totodată, după cum spune consilierul, în prezent propaganda pe care o face președintele Traian Băsescu "nu ajută partidul respectiv, pentru că tot mai mulţi cetăţeni sunt decepţionaţi, mai mult de atât, sunt dezgustaţi de aceste declaraţii şi cred că îi îndeamnă să nu meargă la vot şi-i va ţine departe de alegeri".
VEZI și: PSD, o nouă suspendare pentru Băsescu? Șova: "Ca o încununare"
"Premierului Ponta îi recomand să fie opusul preşedintelui: să fie un gentleman, să fie un domn, să discute distant, pe analiză, să facă propuneri clare pentru viitorul României, să nu intre în această luptă, în această mocirlă politică, în acest stil de a jigni pe celălalt, a-l trata de sus, pentru că are de pierdut. Dovada cea mai bună este nivelul unde se află acum Traian Băsescu, undeva la 14%-15% maximum 16%, el care era la 60%. Contracandidatul lui Băsescu ar trebui să fie un domn, e singura şansă de a câştiga", a mai spus consilierul premierului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News