Data publicării:

OMS: Evacuarea spitalului Al-Shifa din Fâșia Gaza este o misiune imposibilă

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, a făcut declarații cu privire la evacuarea spitalului Al-Shifa din Fâșia Gaza.

Evacuarea pacienţilor din spitalul Al-Shifa din Fâşia Gaza este o ”misiune imposibilă”, a afirmat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a subliniat că este vorba despre persoane foarte vulnerabile şi care nu au unde să plece, informează AFP, conform Agerpres.

Mii de persoane se aflau marţi sub asediu în principalul spital din Gaza, în plin conflict între Israel şi militanţii palestinieni Hamas.

La finalul săptămânii trecute, reprezentanţa diplomatică a Israelului la Geneva a acuzat OMS, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) şi Biroul ONU pentru afaceri umanitare (OCHA) că au criticat apelurile israeliene la evacuarea spitalului.

”De o lună noi le cerem civililor şi pacienţilor să evacueze spitalul Shifa, care găzduieşte cartierul general al Hamas. Obiectivul nostru este de a evita ca ei să fie prinşi în capcană într-o zonă de luptă activă”, a scris reprezentanţa israeliană pe reţeaua X (fosta Twitter).

Pacienții nu pot fi evacuați

Marţi, o purtătoare de cuvânt a OMS, Margaret Harris, a explicat că pacienţii care se află în spital nu pot fi evacuaţi întrucât sunt foarte vulnerabili, foarte bolnavi.

”A-i deplasa ar fi aşadar o misiune imposibilă”, a continuat ea.

Pe 7 octombrie, aproximativ 3.000 de terorişti membri ai Hamas, mişcare palestiniană care din 2007 deţinea controlul în Fâşia Gaza, şi ai altor grupări extremiste au trecut frontiera şi au lansat un atac asupra mai multor localităţi din sudul Israelului, ucigând aproximativ 1.200 de oameni, majoritatea dintre ei civili.

Teroriştii au rupt gardul care înconjoară Fâşia Gaza şi au intrat în Israel în vehicule sau folosind parapante. Aproximativ 240 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a răspuns cu lovituri aeriene masive şi ulterior a intrat cu trupe şi tancuri în enclava palestiniană. Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, peste 11.000 de persoane au murit până acum în timpul ripostei israeliene, conform Agerpres.

Vezi și: Hamas neagă faptul că ar fi refuzat combustibilul din Israel / OMS spune că Al Shifa nu mai funcționează ca un spital - Reuters

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel