Oltean: Am certat primarii care nu au cheltuit banii
Secretarul general al "Banii nu trebuiau cheltuiţi într-o anumită perioadă, iar pentru a putea fi cheltuiţi presupuneau rectificări bugetare şi hotărâri de consilii locale. Unii, care aveau toate datele, care aveau o evidenţă foarte exactă a datoriilor, a arieratelor şi a necesităţilor, au fost mai iuţi de mână şi au avut hotărâri de consilii locale şi au încercat să cheltuie banii, alţii au rămas să identifice toate arietarele şi posibilităţi prin care acei bani puteau fi cheltuiţi", a declarat Ioan Oltean. "Banii aceştia au fost daţi să fie cheltuiţi fără să existe un termen în interiorul căruia ei să se înscrie, ci doar trebuiau să vegheze să fie cheltuiţi în strictă concordanţă cu prevederile legale. Nimeni nu şi-a închipuit că poate fi un guvern atât de iresponsabil încât să vină şi să ia banii înapoi. Niciodată nu am mai întâlnit o astfel de situaţie", a declarat Ioan Oltean. Întrebat de ce un primar are nevoie de timp să afle ce datorii are în condiţiile în care este el însuşi ordonator de credite, Ioan Oltean a răspuns : "Ca să fiu foarte sincer, şi eu i-am certat pe primari, dar nu poţi să vii şi să îi învinovăţeşti de ce nu au cheltuit banii în perioada aceasta atât timp cât banii le erau alocaţi lor pe un timp nelimitat”. Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google NewsCitește articolele cu aceleași etichete: