Olt, schimbare nume. CJ, referendum: "Să fie un județ mai puternic"
Consiliul Judeţean (CJ) Olt va decide luni, într-o şedinţă extraordinară, cu privire la data referendumului prin care populaţia judeţului va fi consultată referitor la schimbarea denumirii judeţului, în Olt-Romanaţi.
Referendumul judeţean ar urma să se desfăşoare în aceeaşi zi cu referendumul pentru familie, a declarat vineri, vicepremierul Paul Stănescu, preşedintele filialei judeţene a PSD.
În şedinţa extraordinară a CJ din 17 septembrie va fi discutat şi supus la vot şi un proiect prin care instituţia va aloca fonduri pentru organizarea referendumului. Vicepremierul Stănescu a declarat că schimbarea denumirii judeţului în Olt-Romanaţi ar însemna o reparaţie istorică.
"Cred că ambele referendumuri sunt importante şi referendumul pentru familie pentru că PSD e un susţinător al familiei tradiţionale, familia alcătuită din bărbat şi femeie şi, bineînţeles că suntem puţin subiectivi să spunem aşa, ne-am propus ca, odată cu referendumul naţional să avem un referendum local şi, ca o reparaţie istorică aş putea spune, judeţul nostru ca să fie mai puternic din toate punctele de vedere, să se numească Olt-Romanaţi.
Noi sperăm (că se va realiza -n.r.), facem tot ce trebuie legal pentru acest lucru şi sperăm ca oamenii să vină la vot pentru că e vorba de o reparaţie istorică, până la urmă să nu uităm că Islazul era în judeţul Romanaţi în 1848 când a fost unul dintre cele mai importante momente istorice, practic începutul României moderne, Proclamaţia de la Islaz. Am avut şi un cetăţean din judeţul Romanaţi, Popa Şapcă din Celei (unul dintre organizatorii Marii adunări populare de la Islaz - n.r.), aşa că ne leagă foarte multe lucruri şi eu sunt convins că majoritatea oltenilor gândesc ca noi, toţi cei care ne-am gândit la acest lucru şi sperăm ca să avem un rezultat bun şi la referendumul naţional şi la cel local", a afirmat Paul Stănescu, vineri.
Autorităţile judeţene au demarat, în 2017, demersuri pentru ca judeţul să se numească Olt-Romanaţi, fiind începute chiar şi procedurile unui referendum ce trebuia organizat în toamna anului trecut, însă au decis să amâne referendumul pentru denumirea judeţului până la cel pentru familie, cu scopul de a reduce costurile de organizare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News