Doi tineri având semnalmentele celor care au evadat de la Centrul pentru Măsuri Educative Buziaş din judeţul Olt sunt căutaţi într-o zonă împădurită din sudul judeţului Olt, din comuna Gârcov, de peste 120 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră din Olt şi Teleorman, dar şi cu ajutorul unor piloţi de la Inspectoratul General de Aviaţie şi cu voluntari ai Asociaţiei "Rescue 4x4".
În acţiunile de căutare sunt folosiţi şi câini de urmă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu, în urmă cu circa două, în comuna Gârcov, poliţiştii au observat un autoturism despre care existau informaţii că ar fi fost folosit pentru deplasarea celor doi evadaţi. La vederea poliţiştilor, tinerii respectivi au fugit în pădure şi sunt în continuare căutaţi. În încercarea de a-i prinde pe cei doi, poliţiştii au tras şi focuri de armă în plan vertical, fără a fi înregistrate victime sau pagube.
"În timp ce verificau împrejurimile, poliţiştii au observat doi tineri cu semnalmentele celor căutaţi, iar la vederea forţelor de ordine, aceştia au fugit într-o zonă împădurită. Au fost efectuate două focuri de avertisment cu armamentul din dotare, în plan vertical. În urma acestora nu au rezultat victime sau pagube materiale. Se continuă căutările în vederea depistării celor două persoane evadate", a informat Alexandra Dicu.
Doi tineri, de 19 şi 21 de ani, care aveau de ispăşit condamnări în Centrul de Reeducare Buziaş au evadat marţi seara, sărind gardul împrejmuitor.
Potrivit unui comunicat al Centrului de Reeducare Buziaş, remis AGERPRES, este vorba despre Soare Claudiu Florin, în vârstă de 19 ani, condamnat la un an şi zece luni pentru furt calificat şi despre Teglas Samuel, în vârstă de 21 de ani, care avea o condamnare de doi ani şi 204 zile, pentru tăinuire.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Jupiter intră în Gemeni, pe 26 mai. Daniela Simulescu: Beneficii pentru patru zodii
- De ce vin cetățeni din SUA și Europa să muncească în România. Chestorul Liviu Bute: ”Trebuie să o spun și eu, pentru că tot s-au vehiculat aceste informații”
- BANCUL ZILEI: Scrisoare de la o mamă, pentru fiica ei
- Cum am ajuns să spunem "mulțumesc" în limba română. Originile cuvântului: O poveste cu două laturi
- MAE, atenționare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria
- Trecerea de pietoni care se ridică dacă depășești viteza. Titi Aur: Îți sar dinții, dar parcă s-a mers puțin prea departe / video
- Patru bărci de mare viteză au intrat direct într-o colonie de pelicani din Delta Dunării / video
- Răspuns pentru cei care spun că Rusia avea dreptul să preia Crimeea pentru că a fost teritoriul ei. Istoricul Mihail Dobre, explicații / video
- Cum ar putea fi opriți profesorii care încearcă să recupereze materia prin meditații. Conf. univ. dr. Firuța Tacea: Trebuie să existe la nivel local / video
- Ne îndreptăm spre un dezastru financiar, avertizează prof. Coșea. Atenționare pentru români: Urmează ”mama tuturor crizelor”