Aceasta a anunţat, marţi, că va fi organizată o festivitate pentru întâmpinarea principesei Margareta şi a principelui Radu, la care vor participa atât slătinenii care vor dori să fie prezenţi la eveniment, cât şi consilierii locali ai municipiului, primarul interimar Emil Popa, viceprimarul Cristian Bircea, administratorul public Cristian Cismaru.
Trenul regal va fi aşteptat la gara din Slatina în intervalul orar 13,30 - 14,00, iar primarul interimar al municipiului Slatina, Emil Popa, îi va însoţi pe principesa Margareta şi pe principele Radu pe traseul Slatina - Titu.
Evenimentul face parte dintr-o serie de acţiuni organizate cu ocazia zilei de 1 Decembrie şi pentru a aduce un omagiu şi a reface drumul Regelui Carol I de la Turnu Severin, la Bucureşti, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la fondarea statului român modern, a menţionat Mugurel Manea.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Slatina a mai spus că de Ziua Naţională la Slatina vor fi organizate ceremonii oficiale şi spectacole pe toată durata zilei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"