Olt: Bărbat reţinut pentru că a primit bani în schimbul unor subiecte pentru un concurs de asistent la spital
Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Caracal, a fost reţinut de procurori după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 1.000 de lei de la un denunţător căruia îi predase anterior subiecte pentru probele unui concurs de asistent medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, bărbatul reţinut este cercetat pentru trafic de influenţă şi va fi prezentat marţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. El a fost prins în flagrant luni, în urma unei acţiuni a procurorilor şi poliţiştilor, în timp ce primea 1.000 de lei de la un denunţător. Bărbatul ar fi primit, în luna aprilie, sumele de 500 de euro şi 1.000 de lei, de la acelaşi denunţător, în vederea facilitării angajării fiicei acestuia pe un post de asistent medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
'Din probele administrate până în prezent rezultă că în cursul lunii aprilie 2019 denunţătorul N.M. din localitatea Fărcaşele, judeţul Olt, i-a remis inculpatului N.M sumele de 500 de euro şi 1.000 de lei în vederea facilitării angajării fiicei sale pe un post de asistent medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
În schimbul sumelor de bani menţionate, inculpatul i-a predat denunţătorului două seturi de subiecte ce urmau a fi extrase la proba scrisă, respectiv proba orală, a concursului pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical. În seara zilei de 2.06.2019 denunţătorul a fost contactat de către inculpat, cerându-i să se întâlnească a doua zi, pentru a-i remite o altă sumă de bani, respectiv 1.000 de lei, inculpatul fiind surprins, în flagrant, la data de 3.06.2019, în timp ce primea bani ide la martorul denunţător', se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Bărbatul reţinut nu este angajat a spitalului din Slatina şi nici al unui alt spital, iar, potrivit unor surse, pretindea că are influenţă asupra unei persoane dintr-un minister.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News