Data actualizării:
Data publicării:

Jocurile olimpice 2026: Italia, propunere de candidatură

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp

Candidatura Italiei pentru Jocurile Olimpice de iarnă din anul 2026 va fi reprezentată de oraşele Milano şi Cortina d'Ampezzo, în timp ce Torino, care figura în proiectul iniţial, a fost exclus, a anunţat marţi Comitetul olimpic italian (CONI).

Flacăra speranţei rămâne vie', a declarat Giovanni Malago, preşedintele CONI, după o reuniune cu secretarul de stat Giancarlo Giorgetti, însărcinat cu problemele sportului italian. O delegaţie CONI se va deplasa miercuri în Elveţia şi va prezenta oficial candidatura Milano-Cortina d'Ampezzo. Marţi la prânz, secretarul de stat Giancarlo Giorgetti estimase că varianta iniţială, o candidatură în trei - Milano, Torino şi Cortina -, este 'moartă'. 'Un lucru atât de important precum Jocurile Olimpice trebuie să aibă un început bun, însă nu a fost cazul. Nu există înţelegere şi, în consecinţă, se opreşte aici', a spus demnitarul italian.

Această decizie a venit în urma dezacordurilor dintre primarul oraşului Milano, Giuseppe Sala, şi omologul său torinez, Chiara Appendino, legate de locul acordat celor două mari oraşe din nordul Italiei. Însă regiunile Lombardia (a cărei capitală este Milano) şi Veneto (de care aparţine Cortina) au anunţat imediat că sunt pregătite să lanseze o candidatură în doi. 'În acest stadiu, nu este posibil să renunţăm la tot. Trebuie să salvăm oferta şi suntem gata să continuăm această provocare împreună. Dacă Torino se retrage, iar noi regretăm, există încă două realităţi, numite Veneto şi Lombardia, iar noi vom merge înainte cu această candidatură', au scris preşedinţii celor două regiuni într-un comunicat.

Participare fără ajutor guvernamental

Luigi Di Maio şi Matteo Salvini, cei doi oameni cu greutate din guvernul italian, au apreciat ulterior că o candidatură Milano-Cortina este acceptabilă dacă cele două entităţi reuşesc să-şi conducă proiectul fără ajutor financiar din partea executivului. Italia a renunţat de două ori la organizarea Jocurilor Olimpice de vară în ultimii ani. Candidatura Romei pentru JO din 2020 şi apoi pentru cele din 2024 a fost retrasă, prima oară în urma absenţei susţinerii guvernamentale, iar a doua oară din cauza schimbării majorităţii municipale, primarul ales Virginia Raggi retrăgând susţinerea oraşului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel