Oligarhii ruşi care se dezic de ţara în care s-au născut din cauza sancţiunilor: "Nu este rus, nu a fost niciodată rus"
Pe fondul sancţiunilor din ce în ce mai dure, mulţi oligarhi ruşi se chinuie să demonstreze că, de fapt, nu ar fi cetăţeni ruşi.
Pe lista făcută de Forbes, primul este Pavel Durov. Născut la Sankt Petersburg, acesta a pus bazele reţelei sociale ruseşti VK. Durov a fost îndepărtat din companie după ce s-a contrat cu Guvernul lui Putin pe tema cenzurii. Ulterior, a pus bazele aplicaţiei Telegram, unul dintre instrumentele preferate de comunicare ale ucrainenilor.
"Pavel a plecat din Rusia cu mulţi ani în urmă şi nu are nicio intenţie să se întoarcă", a transmis un purtător de cuvânt al acestuia pentru Forbes. După ce a fost listat drept cetăţean rus ani de zile, Durov a anunţat că este acum cetăţean francez, chiar dacă locuieşte în Dubai.
Igor Bukhman are o poveste similară. El şi fratele său, Dmitri, au crescut în Vologda, la aproape 500 km nord-est de Moscova, unde au pus bazele companiei Playrix, în 2004. În 2013, şi-au mutat afacerile în Irlanda, dar încă au mii de angajaţi în Rusia şi Ucraina. Fraţii Bukhman, care locuiesc la Londra, au transmis sursei citate că ar prefera să fie numiţi cetăţeni israelieni, ţară în care au emigrat în 2016, nu ruşi.
Nik Storonsky, cofondator Revolut, a crescut în Rusia, dar a plecat de acolo la vârsta de 20 de ani. Storonsky, în vârstă de 37 de ani, are dublă cetăţenie, britanică şi rusă, dar insistă pe prima.
Oligarhii care "nu au fost niciodată ruşi"
Eugene Shvidler, cunoscut drept cel mai bun prieten al lui Roman Abramovich, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi, automat, unul dintre cei mai sancţionaţi oligarhi. În martie, guvernul britanic l-a sancţionat pe Shvidier, rezident la Londra, pentru legăturile de afaceri cu Abramovich. Svhidier deţine acţiuni în afaceri cu oţel şi nichel în Rusia, deşi insistă de mai mulţi ani că nu este rus.
"Domnul Shvidier nu este, nici nu a fost, cetăţean al Federaţiei Ruse. S-a născut într-o regiune a URSS, sigur, dar nu a fost, tehnic, cetăţean rus niciodată, nu a avut paşaport rusesc. Este cetăţean american din 1994 şi cetăţean britanic din 2010", a transmis un asociat al său.
Pe aceeaşi listă se află şi Len Blavatnik, care a emigrat în SUA din Rusia în 1978, când avea 21 de ani, Blavatnik a reuşit să evite sancţiunile, având în vedere că nu are afaceri în Rusia. De altfel, un purtător de cuvânt a transmis că Blavatnik "nu este rus, nu a fost niciodată rus şi nici nu este oligarh".
Yuri Milner închide lista celor de la Forbes. Unul dintre cei mai influenţi investitori în tehnologie, Milner a investit în Facebook şi Twitter prin fondul său, DST Global, la începuturile acestor companii.
Nici Milner nu a fost sancţionat şi chiar a condamnat războiul, însă acesta a încercat de mult timp să se distanţeze de Rusia.
Conform site-ului propriu, Milner, născut şi crescut al Moscova, este cetăţean al Israelului, unde s-a mutat în 2005, şi rezident al statului California din 2014.
"97% din averea lui Yuri a fost făcută în afara Rusiei. Yuri nu a mai fost în Rusia din 2014, nu are bunuri în Rusia şi nu l-a întâlnit niciodată pe Vladimir Putin", se mai arată pe site.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News