Olguța Vasilescu: ”Din Plen, a fost chemată la DNA!” Dezvăluire șoc: Vizat Iohannis
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Lia Olguța Vasilescu
Lia Olguța Vasilescu
Lia Olguța Vasilescu a spus, miercuri, 4 decembrie, că un deputat PNL i-a cerut președintelui de ședință, Florin Iordache, să elibereze scaunul de la prezidiul Camerei Deputaților și să discute la telefon cu președintele Klaus Iohannis.

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi, în Camera Deputaților, este fără precedent! Cunoașteți regulamentul Camerei Deputaților. Dacă în timpul ședinței se dorește suplimentarea ordinii de vot, trebuie să fie de acord toți liderii de la toate grupurile parlamentare. Deci, astăzi a fost o încercare de forță de a-l da jos pe domnul Liviu Dragnea”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

„Știm că urmează un an electoral, știm că tot acest stat paralel nu face decât să ne aducă în postura de a nu avea un candidat viabil în campania electorală. Dar ce mi se pare mai îngrijorător decât orice sunt cele două subiecte. Unul îl cunoașteți deja. S-a cerut revocarea a doi vicepreședinți ai Camerei Deputaților din partea PSD-ului. Ne întrebam de ce pentru al treilea nu s-a cerut revocarea. E vorba de doamna Carmen Mihălcescu. Am văzut astăzi faptul că, la ora 9.30, din plen a fost chemată la DNA", a declarat Olguța Vasilescu.

Nu cunoașteți un amănunt", a continuat fostul ministru al Muncii. „Domnului președinte de ședință, adică domnului Iordache, i s-a solicitat de către un deputat PNL ca să se ridice de pe scaun pentru că și-a făcut treaba și să-l dea la telefon pe președintele Iohannis. Asta s-a întâmplat în această ședință. Domnul Iordache a refuzat să vorbească la telefon", a spus Lia Olguța Vasilescu.

Întrebată de jurnalişti despre ce deputat PNL este vorba, a răspuns: „Domnul Neagu”. „Nu cred că se fac glume la nivelul acesta, cu preşedintele României, cel puţin de către parlamentarii PNL. Cu certitudine ceea ce s-a întâmplat astăzi arată că sunt şi alte forţe, în afara Parlamentului, care au acţionat la ceea ce s-a întâmplat în Cameră. Ideea a fost: te rog frumos să te ridici de la prezidiu, astfel încât să se poată aşeza celălalt vicepreşedinte din partea PNL şi să înceapă procedura de revocare”, a adăugat Olguţa Vasilescu.

De asemenea, a susţinut că ştie toate aceste lucruri de la Florin Iordache şi a precizat că ele nu există pe stenograme.

Scandal după mișcarea opoziției

Scandalul în Cameră a început după ce Raluca Turcan a propus, în plen, revocarea din funcţia de preşedinte al Camerei a lui Liviu Dragnea, dar şi revocarea lui Florin Iordache din funcţia de vicepreşedinte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel