Data publicării:

Olanda tocmai a aprobat aderarea Bulgariei la Schengen, în Guvern

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com

Premierul bulgar interimar a făcut anunțul.

Guvernul din Olanda şi-a dat aprobarea pentru aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen, a declarat premierul bulgar interimar Dimitar Glavcev la începutul şedinţei de miercuri a guvernului.

”Pas cu pas ne apropiem de 12 decembrie"



"Omologul meu olandez mi-a telefonat şi mi-a spus că guvernul olandez a fost de acord cu aderarea Bulgariei la Schengen. Următorul pas este o procedură în parlamentul lor. Chiar dacă parlamentul lor nu este de acord, ceea ce este improbabil, guvernul de acolo poate totuşi merge mai departe. Pas cu pas ne apropiem de 12 decembrie", a spus Dimitar Glavcev.

Se anticipează că data pentru ridicarea controalelor asupra persoanelor la frontierele interne terestre dintre Bulgaria şi România va fi stabilită la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne de pe 12 decembrie.

Glavcev a reamintit că a vizitat recent trei puncte de trecere a frontierei - punctul de trecere de la Kulata şi cele de pe podul de peste Dunăre de la Ruse şi Vidin - pentru a discuta despre schimbările necesare la frontierele cu Grecia şi România. "Infrastructura trebuie adaptată la noile circumstanţe, în caz că suntem acceptaţi", a spus Glavcev.

Nou sistem de trecere de la 1 ianuarie


A fost format un task force condus de ministrul de interne Atanas Ilkov şi de ministrul pentru dezvoltare regionale şi lucrări publice Violeta Koritarova, a reamintit prim-ministrul.

"Credem că vom fi gata la 1 ianuarie pentru noul sistem de trecere. Vor exista în continuare controale la frontiera bulgaro-română, dar nu vor fi în forma actuală. Asta se va aplica şi la frontiera româno-bulgară timp de şase luni, deci nu este ceva exclusiv pentru Bulgaria. Ideea este de a monitoriza securitatea, atât pentru ţările implicate în acest cadru de control, cât şi pentru întreaga Uniune Europeană. Deşi există multe beneficii, securitatea este de asemenea importantă", a afirmat Glavcev.

El a citat calcule ale Academiei Bulgare de Ştiinţe, care estimează că aderarea Bulgariei la Schengen ar putea aduce beneficii anuale în toate sectoarele de circa 1,6 miliarde de leva (peste 800 de milioane de euro).

Glavcev a reamintit, de asemenea, că la 1 decembrie, când noua Comisie Europeană şi-a început mandatul, a avut o conversaţie telefonică cu preşedinta Ursula von der Leyen. El a notat că preşedinta CE a felicitat Bulgaria pentru nominalizarea Ekaterinei Zaharieva la funcţia de comisar european, arată BTA, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel