În 2019, producţia mondială de vin a fost de 262,8 milioane hectolitri, comparativ cu 294 milioane hectolitri în 2018, susţine OIV, pe baza informaţiilor colectate din 28 de ţări, care reprezintă 85% din producţia mondială.
"După un volum al producţiei excepţional de ridicat în 2018, producţia a revenit în 2019 la nivelul mediu pentru perioada 2007-2016, exceptând anul 2013", a precizat organizaţia interguvernamentală cu sediul la Paris.
În Uniunea Europeană, volumul producţiei de vin a scăzut cu 15% comparativ cu anul trecut, ajungând la 156 milioane hectolitri, de la 182,7 milioane hectolitri. Din primii trei producători mondiali de vin, Spania a avut cel mai mult de suferit, în condiţiile în care producţia sa a scăzut cu 24%, până la 34,3 milioane hectolitri.
"Această evoluţie se explică în principal prin condiţiile meteo nefavorabile, o primăvară foarte rece şi ploioasă, urmată de o vară extrem de călduroasă şi uscată", a explicat OIV.
Italia, a cărei producţie a scăzut cu 15% în ritm anual, până la 46,6 milioane hectolitri, şi-a păstrat titlul de cel mai mare producător mondial de vin. Urmează Franţa, în cazul căreia producţia de vin a scăzut cu 15%, până la 41,9 milioane hectolitri.
Cu o producţie de 6,7 milioane hectolitri în 2019, Portugalia este singura ţară membră a Uniunii Europene care a realizat o producţie de vin mai mare în 2019, comparativ cu 2018, creştere de 10%, peste avansul mediu de 4% înregistrat în ultimii cinci ani.
OIV subliniază că în 2019 a avut loc o scădere a producţiei de vin şi în emisfera sudică a globului, chiar dacă aici producţia a fost, pe ansamblu, în linie cu media din ultimii cinci ani. Argentina şi Chile, primii doi producători de vin din America de Sud, au înregistrat scăderi de producţie de 10%, respectiv 7%.
În schimb, în pofida secetei, producţia de vin în Africa de Sud a crescut cu 3% în acest an, până la 9,7 milioane hectolitri, însă OIV subliniază că avansul din acest an vine după un an 2018 foarte slab.
De asemenea, există veşti bune pentru producătorii de vin din SUA. Potrivit estimărilor preliminare ale OIV, producţia de vin a scăzut cu doar 1% în 2019, adăugând că această prognoză ar putea fi revizuită în următoarele luni.
În cazul României, datele pentru anul 2018 arată că producţia de vin a crescut cu 21%, până la 5,2 milioane de hectolitri, de la 4,3 milioane hectolitri în 2017.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Isărescu: Unde e lege, nu-i tocmeală. Când datoria depășește 50% trebuie luate măsuri
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor