Data publicării:
Oficial ungar, declarație despre România în presa de la Budapesta
După cinci ani, relațiile dintre Ungaria și România dau semne de îmbunătățire, a declarat joi, pentru media ungare publice, președintele Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului de la Budapesta, Zsolt Nemeth, după o vizită de două zile la București, relatează agenția de presă MTI.
În timpul vizitei, Nemeth s-a întâlnit cu Alexandru Micula, secretar de stat din cadrul Ministerului de Externe român, cu fostul ministru de externe Lazăr Comănescu, cu directorul Colegiului Național de Informații, Iulian Fota, precum și cu mai mulți politicieni de la putere și din opoziție, pentru a discuta despre relațiile ungaro-române. El s-a întâlnit de asemenea și cu președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Nemeth a subliniat că Parlamentul român a adoptat recent o lege care permite folosirea limbii maghiare în spitale, notează MTI.
În întrevederile cu partenerii săi români, mai scrie agenția ungară de presă, Nemeth a discutat despre nevoia de a relansa anumite mecanisme existente ale parteneriatului între Ungaria și România. Comisia economică mixtă ungaro-română s-ar putea întâlni în această primăvară, a spus el, adăugând că și Comisia mixtă pentru chestiuni privind minoritățile ar putea avea de asemenea o reuniune în curând.
Oficialul ungar a mai declarat că cele două țări au poziții similare în privința politicii externe și a afacerilor europene, a cooperării regionale, precum și asupra relațiilor transatlantice, despre care a spus că sunt un excelent punct de start pentru îmbunătățirea cooperării bilaterale, relatează Agerpres.
[citeste i]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News