Oficial francez: Circuitul comercial al cărnii de cal româneşti trece prin Cipru şi Olanda
Primele rezultate ale anchetei demarate de direcția franceză de combatere a fraudelor, privind introducerea cărnii de cal româneşti în lasagna care ar fi trebuit să conţină vită, au dezvăluit că circuitul comercial al cărnii vizate a trecut prin Cipru și Olanda, a declarat, sâmbătă, ministrul delegat francez Benoît Hamon.
"Ancheta desfăşurată de serviciile DGCCRF (Direcţia generală pentru concurenţă, consum şi combaterea fraudelor) a permis stabilirea circuitului comercializării cărnii vizate", potrivit unui comunicat citat de cotidianul Oues-tFrance în ediţia electronică, scrie Mediafax.
"Furnizorul uzinei luxemburgheze (a companiei Comigel, furnizorul Findus, n.red.) este grupul francez Poujol", holding de vârf al companiei Spanghero.
Ministrul Benoît Hamon a precizat că Poujol "a achiziţionat carnea congelată de la un trader cipriot, care a subcontractat comanda unui trader situat în Olanda, acesta din urmă aprovizionându-se de la un atelier din România".
Potrivit lui Benoît Hamon, această schemă "dezvăluie înainte de toate o logică financiară care ar fi adus peste 300.000 de euro". El a cerut DGCCRF să discute cu departamentele corespunzătoare din România şi Olanda "pentru a stabili în ce măsură trebuie imputată frauda sau o eroare de gestiune".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News