OFICIAL: DAN ȘOVA, DNA. De ce e ACUZAT Dan Șova
Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale în cazul lui Dan Șova pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
VEZI ȘI: INTERCEPTĂRI VICTOR PONTA - VIOREL HREBENCIUC
Iată ce spune DNA:
"În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 17.10.2014 Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al unui partid din Camera Deputaților, membru al Comitetului Executiv Național al acelui partid și vicepreședinte al Camerei Deputaților, și-ar fi folosit influența față de suspectul Dan Șova, membru al aceluiași partid politic, în scopul de a-l determina să inițieze o propunere legislativă privind amnistia și grațierea unor pedepse.
Astfel, pe parcursul unei întâlniri, cei doi au discutat în detaliu despre acuzațiile aduse lui Viorel Hrebenciuc în legătură cu reconstituirea unor suprafețe de fond forestier, despre condițiile de incriminare a acestor fapte și despre riscul de a fi condamnat (dosar mediatizat prin intermediul comunicatelor nr. 1474/VIII/3 din 17 octombrie și nr. 1436, 1450 și 1454 din 15 și 16 octombrie 2014).
Pentru a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate unui membru reprezentativ al partidului (care fusese condamnat nedefinitiv în primă instanță pentru luare de mită, la pedeapsa închisorii) și pentru a evita ca o eventuală condamnare a lui Viorel Hrebenciuc să fie pusă în executare, Viorel Hrebenciuc i-a cerut colegului său de partid Dan Șova să îl asigure că va fi adoptată o lege de amnistie și grațiere, solicitare pe care colegul său de partid a acceptat-o.
În același context, suspectul Dan Șova a acceptat promisiunea suspectului Viorel Hrebenciuc că îl va sprijini să obțină funcția de președinte al partidului din care cei doi fac parte, în dauna altor doi posibili contracandidați, pentru a-l determina pe ministrul Justiției să inițieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 (respectiv „fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite"). Având în vedere că Viorel Hrebenciuc este suspect în două dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 (vezi comunicat nr. 1246/VIII/3 din 4 septembrie 2014 și comunicat nr 1450/VIII/3 din 15 octombrie 2014), proiectul l-ar fi vizat în mod nemijlocit, împiedicând tragerea sa la răspundere penală.
Întrucât abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 ar fi fost un demers controversat, cei doi au concluzionat că acesta nu poate fi realizat printr-o propunere legislativă a unui parlamentar, ci printr-un proiect de lege inițiat de Ministerul Justiției.
În acest context, suspectul Dan Șova a promis că, în schimbul ajutorului acordat pentru a deveni președintele partidului, îl va determina pe ministrul Justiției să inițieze un asemenea proiect, având în vedere că el personal nu poate deveni ministru al Justiției din cauza dosarului penal în care are calitatea de suspect (vezi comunicat 1194 din 13 august 2014).
În schimb, Hrebenciuc Viorel i-a promis lui Dan Șova că va convinge mai mulți membri au partidului, aflați în sfera sa de influență, să îl susțină.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", se arată în comunicatul DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News