Data publicării:
OECD, obiectiv strategic al României. Alina Gorghiu: Alături de SUA, aderarea la NATO și la UE ne-au adus cele mai bune garanții de securitate
Alina Gorghiu, președintele interimar al Senatului României, a vorbit la Forumul „Parliamentary Intelligence-Security”.
În cadrul forumului „Parliamentary Intelligence-Security”, Alina Gorghiu, președintele Senatului României, a vorbit despre aderarea României OECD:
„Succesul extinderii UE este crucial pentru continentul nostru. Avem o experiență istorică privind importanța integrării europene și euro-atlantice pentru evoluția democratică a României și a Europei Centrale.
Pe 11 iulie se vor împlini 25 de ani de la momentul în care președintele Clinton a anunțat la București, în Piața Universității - loc simbolic al Revoluției anti-comuniste din 1989 - lansarea Parteneriatului Strategic dintre SUA și România. Acel moment venea la scurt timp după Summitul NATO de la Madrid din 1997 care a fost, din perspectivă istorică, unul foarte important pentru securitatea țărilor europene. Acum, după 25 de ani, Madridul a fost din nou scena unor decizii majore. O coincidență care, cu siguranță, se va dovedi de bun augur!
Așa cum declara Președintele Klaus Iohannis, Summitul Madrid 2022 a fost unul dintre cele mai importante în ceea ce privește rezultatele pentru România. Toate obiectivele noastre strategice au fost atinse aducând României și aliaților de pe Flancul Estic garanții de securitate extinsă. În Noul Concept Strategic aliat, regiunea Mării Negre a fost inclusă drept regiune de importanță strategică pentru NATO și pentru securitatea euroatlantică“, a precizat Alina Gorghiu.
Aderarea la OECD, obiectiv strategic al României
„Țin să subliniez că România rămâne ferm angajată în finalizarea cu succes a obiectivului strategic privind aderarea la OECD, pregătindu-se intens pentru inițierea discuțiilor și asumarea obligațiilor de membru al organizației.
Parlamentul este pregătit, dacă se consideră necesar, să înființeze o comisie comună pentru legislația necesară parcursului de aderare la OECD.
România este puternic angajată și ancorată în asigurarea securității și stabilității în regiune. Țara noastră a reușit să își construiască un profil de aliat solid, activ și angajat, dispunem de maturitate politică și credibilitate pe plan internațional și am dovedit că suntem democrație solidă și rezilientă. Alături de Parteneriatul Strategic cu SUA, aderarea la NATO și la UE ne-au adus cele mai bune garanții de securitate pe care le-a avut România în istorie.
Reprezentăm națiuni unite de valorile democrației și libertății, economiei de piață și dreptului internațional. Susținem fără echivoc dreptul popoarelor de a-și alege viitorul.
Toate aceste principii trebuie apărate, indiferent cât de mare este efortul necesar. Aici văd semnificația cea mai înaltă a reuniunii de la București din aceste zile.
Concluzia fermă: acest forum dedicat remodelării arhitecturii de securitate globale s-a dovedit a fi, în mod fundamental, un forum al democrațiilor puternice și al oamenilor liberi.“, a spus Alina Gorghiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News