Data publicării:

Ocupația de tehnician imprimare 3D, avizată pentru introducerea în COR

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

3DUTECH – Modelează viitorul. Printează-l 3D! lansează o nouă ediție a proiectului pentru meseriașii viitorului și concursuri naționale de 3D printing & robotics dedicate elevilor și profesorilor din România. Aceștia vor participa la noi cursuri de imprimare 3D și robotică în licee. Se discută chiar întroducerea ca ocupaţie oficială în COR.

Ajuns la cea de-a cincea ediție, proiectul „Meseriașii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” se extinde anul acesta cu încă 10 noi 3D printing hubs 3DUTECH  în București, Moinești (Bacău), Adjud (Vrancea), Alexandria (Teleorman), Drobeta-Turnu Severin (Mehedinți), Reghin (Mureș), Baia Sprie (Maramureș),Sfântu Gheorghe (Covasna), Cernavodă (Constanța) și Brănești (Ilfov). Aceste hub-uri sunt dotate cu imprimante 3D performante, iar cel puţin 20 de profesori și 200 de elevi au oportunitatea să obţină gratuit certificarea recunoscută internațional ECDL 3D Printing.

Un studiu de impact al tehnologiei 3D Printing realizat de ECDL Romania, cu sprijinul Ministerului Educației, a arătat faptul că din rândul elevilor, 90.64% au fost interesați să afle mai multe informații despre imprimarea 3D, considerând util un astfel de curs, iar din rândul profesorilor, 94.49% ar fi interesați să afle mai multe detalii despre imprimarea 3D și ar propune sau ar fi de acord cu introducerea unui astfel de opțional.

Interes sporit pentru 3D Modelling

Prin intermediul campaniei „3DUTECH. Modelează viitorul. Printează-l 3D!”, mai multe şcoli din România devin anual hub-uri de imprimare 3D. La fiecare ediție, alte 10 licee din țară sunt dotate cu imprimante 3D performante, iar cel puţin 20 de profesori și 200 de elevi au oportunitatea să obţină gratuit certificarea recunoscută internațional ECDL 3D Printing. Primele ediții „Meseriașii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” au demonstrat faptul că atât profesorii, cât și elevii prezintă o mare curiozitate în ceea ce privește competențele de bază în domeniul tehnologiilor de imprimare 3D și evoluția acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel