Data publicării:

Ochelari pentru pensionarii Capitalei, din banii Primăriei

Autor: Dana Lascu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Raluca Turcan: Numărul de pensionari, o presiune pe bugetul de asigurări sociale
Raluca Turcan: Numărul de pensionari, o presiune pe bugetul de asigurări sociale

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat la ședința Consiliului General al Municipiului București că vrea să le dea stimulente de câte 250 de lei pensionarilor bucureșteni ca să-și cumpere ochelari.

„Un alt proiect pe care vreau să-l supun dezbaterii și atenție dumneavoastră este cel care se referă la acordarea unui stimulent persoanelor vârstnice, pensionarilor, din partea Municipalității. Este vorba de un stimulent de 250 de lei pentru achiziționarea de ochelari!", le-a spus Gabriela Firea consilierilor generali ai Capitalei, la ședința CGMM.

200.000 de pensionari săraci în Capitală

Ea își justifică dorința prin faptul că vederea proastă „este una dintre afecțiunile cele mai des întâlnite la persoanele în vârstă și vreau să vă spun că în București avem minimum 200.000 de pensionari cu pensii foarte mici".

Totuși, există un prag până la care pensionarii au dreptul să ceară acest ajutor.

„Am realizat, de asemenea și un barem. Vor primi această subvenție de la Primărie de 250 de lei pentru ochelari pensionarii care au pensia mai mică decât salariul minim pe economie, adică 1.162 de lei", a explicat edilul-șef.

Concret, aceste sume vor fi acordate prin Centrul Municipal pentru Seniori, „iar în funcție de persoanele care vor depune solicitare pentru achiziția ochelarilor cu ajutorul sumelor primite de la Primărie se va stabili și bugetul general".

Au dreptul să aleagă ce ochelari își cumpără

Gabriela Firea explicat că pensionarii vor putea folosi acest stimulent chiar și pentru a cumpăra ochelari mai scumpi, dar diferența între prețul acestora și cei 250 de lei de la Primărie o vor suporta din propriul buzunar.

„Ceea ce vreau să spun este faptul că există posibilitatea ca un pensionar poate să folosească această sumă de 250 de lei, și ne-am consultat cu oftalmologii, există acum posibilitatea de achiziție în acest cuantum, iar dacă dorește să mai pună suplimentar încă, să aibă o contribuție din partea sa, poate să-și ia ochelari mai scumpi adăugând din resurse proprii", a detaliat ea.

Pensii mai mari în Sectorul 1

Potrivit statisticilor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice, în luna iunie 2018, în Capitală, erau 484.317 pensionari, iar cea mai mică pensie medie - de 1.159 de lei - era înregistrată la nivelul sectorului 5, care are 60.235 de pensionari. Sectorul 1 este, teroretic, cel mai „bogat”, aici pensia medie fiind - în iunie - de 1.586 de lei, la 61.038 de pensionari. 

De la 1 iulie, însă, punctul de pensie a fost majorat de la 1.000 de lei, la 1.100 de lei, ceea ce va ridica un pic valoarea acestor pensii medii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel