Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

OCDE recomandă României listarea la bursă a întreprinderilor de stat semnificative din punct de vedere financiar

Autor: Elena Didila | Categorie: Economie
WhatsApp
Fotografie de la Anna Nekrashevich:Pexels
Fotografie de la Anna Nekrashevich:Pexels

Evaluarea OCDE a fost lansată pe 27 iunie de secretarul de stat al României la Ministerul Finanțelor, Mihai Precup, directorul general al Direcției Generale pentru Sprijin pentru Reforme Structurale a CE,  Mario Nava și directorul OCDE pentru afaceri financiare și întreprinderi,  Carmine Di Noia. 

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit Evaluării OCDE în anii dinaintea crizei COVID-19,  în perioada 2015-2019, România s-a bucurat de o creștere economică puternică, care a dus la o creștere importantă a venitului pe cap de locuitor și la o scădere a șomajului.

Criza pandemică a oprit acest progres și a dus la scăderi drastice ale veniturilor, punând multe companii sub stres financiar. De asemenea, criza a scos la iveală o serie de provocări structurale pe termen lung în sectorul corporativ și piețele de capital din România.

Analiza OCDE a pieței de capital din România susține că o piață de capital care funcționează bine, care să asigure accesul la diferite surse de finanțare va fi esențială pentru a stimula dezvoltarea economică durabilă în România și pentru a contribui la promovarea integrării României în sistemul financiar european. 

Raportul relevă că piața de capital din România este în prezent subdimensionată

Ponderea țării în capitalizarea bursieră totală a Uniunii Europene este cu mult sub ponderea sa în PIB-ul UE. Din 2008, 45 de companii s-au radiat de pe piața reglementată, față de doar 16 noi listări. Nu a fost strâns capital prin oferte publice inițiale din 2017, iar până în 2020 oferte publice secundare au fost inexistente.

Astfel, una din recomandările OCDE ar fi ”revizuirea procedurii de strângere de capital din perspectivă de reglementare, atât în ​​ceea ce privește ofertele publice inițiale, cât și secundare”.

Tot din recenta evaluare a OCDE reiese că ar fi necesară  și o listare a  întreprinderilor de stat semnificative din punct de vedere financiar și asigurarea că acestea respectă cele mai înalte standarde de guvernanță corporativă. Evaluarea poate fi consultată integral AICI.

Sectorul corporativ din România este prea dependent de finanțarea bancară 

Raportul evidențiază faptul că sectorul corporativ din România este prea dependent de finanțarea bancară și o mare parte a firmelor rămân constrânse de credit. 

Chiar dacă 99% din finanțarea prin datorii a companiilor românești este alcătuită din împrumuturi bancare, totalul creditelor bancare în PIB reprezintă doar o treime din media UE. 

IMM-urile din România sunt constrânse de credite

Mai mult, IMM-urile din România au niveluri scăzute de capitalizare și o pondere semnificativă sunt constrânse de credit. În plus, în ciuda implementării unui sistem de pensii private finanțat, dezvoltarea limitată a pieței interne a valorilor mobiliare împiedică fondurile de pensii să-și diversifice portofoliile către o echilibrare mai eficientă a riscului și rentabilității.

Cont de economii scutit de impozit pentru gospodăriile din România

Printre recomandările OCDE din acest domeniu enumerăm:

Sporirea rolului investitorilor instituționali

În acest sector, OCDE  a propus următoarele recomandări:

 

Facilitarea finanțării datoriei pe termen lung pe piață 

OCDE recomandă: 

 

”Recomandările de politică propuse în raport sunt menite să ofere îndrumări factorilor de decizie și autorităților în eforturile lor de a introduce o strategie a pieței de capital din România. Această revizuire a fost finanțată de Uniunea Europeană prin Programul de sprijin pentru reforme structurale și implementată de OCDE”, se arată în Evaluare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel