Infuzie şoc de investiţii într-un sistem european pe care acum îl consideră anemic
"Strategia Italiei pentru preluarea Președinției Consiliului UE este pragmatică și orientată spre o creștere sustenabilă. Grație unor politici publice progresiste, de încurajare a investiţiilor publice în domeniile cheie ale dezvoltării, Italia a anunţat că urmăreşte o infuzie şoc de investiţii într-un sistem european pe care acum îl consideră anemic", a subliniat deputatul PSD, Înalt Reprezentant al primului-ministru pentru afaceri europene și parteneriat cu SUA și secretar al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților.
Crearea unui sistem economico-financiar flexibil pentru UE
Ana Birchall vede "pozitivă atitudinea Italiei faţă de crearea unui sistem economico-financiar flexibil pentru UE. Suntem în momentul în care introducerea de reforme în gândirea politicilor publice fiscal-bugetare este necesară, dacă urmărim să trecem la un nivel mai mare al cooperării şi al colaborării în interiorul UE şi dacă dorim să avem o creştere accelerată a economiei europene".
România-Italia, element comun: curajul
Înaltul reprezentant a subliniat și ce au în comun România și Italia: "curajul de a lua măsuri anti-austeritate, măsuri care au revigorat economiile celor două state şi care au generat resurse pentru o creştere economică sustenabilă".
Strategia Italiei, aplicată corect, poate fi un succes
"Susţin strategia Președinției italiene pentru Europa privind cele trei dimensiuni ale creşterii europene: piețe integrate, reforme structurale și investiții. Dacă este aplicată corect, poate fi de succes. Sunt convinsă că UE are şansa de a se dezvolta rapid şi eficient şi mai ştiu faptul că România, statul cu cea mai rapidă creştere economică din UE, datorită politicilor promovate de Guvernul Ponta, poate fi un factor determinant al acestei dezvoltări. Îmi exprim speranța că noua generație de lideri progresiști din Europa va impune măsurile progresiste de creștere economică în antiteză cu politicile antiausteritate", a arătat Ana Birchall.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă