Fostul preşedinte american Barack Obama a renunţat miercuri la marea discreţie de care a dat dovadă de la plecarea de la Casa Albă pentru a-şi oferi sprijinul pentru 81 de candidaţi democraţi la alegerile parlamentare şi locale din noiembrie, care ar putea face ca echilibrul să se schimbe în favoarea taberei sale în Congres, relatează AFP.
"Mă grăbesc să explic de ce candidaţii democraţi merită votul nostru în această toamnă", a precizat Barack Obama într-un comunicat. "Sunt sigur că ei toţi vor face ţara pe care o iubim mai puternică, restabilind oportunităţile, alianţele noastre şi poziţia noastră în lume, respectând angajamentul nostru fundamental pentru justiţie, echitate, responsabilitate şi stat de drept. Însă, înainte de toate, ei au nevoie de voturile noastre", a adăugat el.
Barack Obama se va implica în campania electorală
În contextul în care Donald Trump nu va lipsi de la reuniunile candidaţilor republicani în viitoarele săptămâni, primul preşedinte de culoare al SUA va face campanie "în mai multe state în această toamnă". În cadrul alegerilor de la 6 noiembrie vor fi atribuite cele 435 de locuri în Camera reprezentanţilor, 35 de mandate de senatori din 100, precum şi posturi de guvernatori în 36 de state. Barack Obama o susţine în special pe Stacey Abrams, care dacă va fi aleasă guvernatoare a Georgiei va deveni prima femeie de culoare care va conduce acest stat din sud cu un trecut marcat de segregare. Aceasta s-a declarat "profund onorată" de susţinerea lui Barack Obama.
Fostul preşedinte îi susţine şi pe candidaţii care ar putea ajuta la răsturnarea majorităţii republicane în Camera reprezentanţilor, la Washington, precum Harley Rouda, care se va lupta cu republicana la final de mandat Dana Rohrabacher în California. Obţinerea majorităţii în Senat pare pentru moment mai dificilă pentru democraţi în noiembrie, în pofida avantajului foarte redus al republicanilor (51-49). În Nevada, Barack Obama şi-a anunţat oficial susţinerea pentru candidata Jacky Rosen, care este cot la cot în sondaje cu senatorul republican la final de mandat Dean Heller. În jur de jumătate dintre candidaţii susţinuţi de Barack Obama intră în cursa pentru un loc în adunările legislative din diferite state americane şi nu în Congresul de la Washington, precizează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video