Data publicării:

Obama: O intervenţie militară în Iran nu este exclusă

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
obama
obama

Alegeri prezidentiale 2024

Israelul trebuie să acţioneze pentru a ieşi din izolare în regiune, a declarat vineri şeful Pentagonului, Leon Panetta, conform AFP. Oficialul s-a referit la relaţiile tensionate de mai multe luni dintre Israel, Egipt şi Turcia.

Din nefericire, în anul care s-a scurs, am văzut cum izolarea Israelului a crescut în raport cu partenerii săi din regiune, iar căutarea păcii în Orientul Mijlociu a fost abandonată”, a declarat americanul.

Panetta a subliniat totuşi că Israelul nu este singurul care trebuie blamat pentru poziţia sa dificilă şi chiar a vorbit despre o „campanie internaţională” destinată izolării ţării. „Îngrijiorările Israelului faţă de schimbările care au loc în Orientul Mijlociu sunt de înţeles, dar primăvara arabă oferă Israelului şansa de a-şi construi o poziţie mai sigură în regiune”, consideră oficialul.

Panetta a arătat că este crucial ca Israelul să „restabilească relaţii bune” cu ţări ca Egiptul, Turcia, Iordania, care, potrivit oficialului, au interese în menţinerea stabilităţii regionale.

Israelul trebuie „să depună eforturi pentru a ajunge la pace cu palestinienii”, a declarat Panetta.

De asemenea, oficialul a subliniat că Statele Unite rămân loiale securităţii Israelului şi a promis să împiedice Iranul să obţină arma nucleară. De altfel, preşedintele Barack Obama a arătat că opţiunea unei intervenţii militare nu este exclusă pentru acest fapt, informează Antena 3.

Rusia: Sancţiunile ONU în cazul Iranului au fost epuizate

Pe de altă parte, Rusia consideră că nicio sancţiune ONU nu mai este posibilă împotriva Iranului pentru programul său nuclear, după cum a subliniat Vitali Ciurkin, ambasador rus la ONU, conform AFP. Oficialul a îndemnat la continuarea negocierilor cu Teheranul.

„Noi credem că opţiunea unor sancţiuni în cadrul Consiliului de Securitate a fost epuizată” a apreciat Ciurkin. "Noi apreciem cã ar trebui continuate negocierile cu Iranul", a adãugat el.

În plus, ambasadorul a condamnat „ameninţările” care, în opinia sa, au fost formulate împotriva Iranului şi Siriei de către Occident.

Europ şi Statele Unite au înăsprit sancţiunile împotriva Iranului, din cauza programului său nuclear controversat, după ce Consiliul guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică au adoptat o rezoluţie împotriva Teheranului, suspectat că intenţionează să creeze arma nucleară.

Ciurkin a anunţat că el „crede că opţiunea negocierilor poate fi reluată”, iar Rusia încearcă să restaureze contactele dintre Iran, pe de-o parte, şi Marea Britanie, China, Franţa, Germania, Rusia şi Statele Unite, pe de altă parte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel