Liderul SUA a intervenit în dezbaterea privind independența Scoției, spunând că Washingtonul are interesul ca Marea Britanie să rămână "puternică, robustă și unită.
Obama a făcut aceste declarații, joi, la Bruxelles, într-o conferință comună de presă cu premierul britanic David Cameron.
Șef NATO: Independența Scoției înseamnă cataclism
"Marea Britanie a fost un partener extraordinar pentru noi. Din exterior, cel puțin, pare că lucrurile au mers destul de bine. Evident că este interesul nostru profund în a ne asigura că unul dintre cei mai apropiați aliați ai noștri rămâne un partener puternic, robust, unit și eficient. Dar, în definitiv, aceste decizii vor fi luate de oamenii de acolo", a spus Obama, citat de presa britanică.
Administrația Obama a avut grijă, până la acest moment, să-și păstreze neutralitatea în problema referendumului scoțian.
În ultimele zile, înalți oficiali danezi și suedezi s-au pronunțat ferm împotriva referendumului de independență. Carl Bildt, șeful diplomației suedeze, a declarat că secesiunea Scoției ar conduce la "Balcanizarea" Marii Britanii.
Referendumul pentru independență al Scoției, programat pentru data de 18 septembrie 2014, este considerat unul dintre evenimentele cu cel mai mare impact geopolitic și politic la nivel global din ultimii ani. Un vot "pentru" spargerea Marii Britanii ar deschide o cutie a Pandorei în întreaga Europă, cred analiștii, pentru că ar fi un precedent periculos pentru țările cu aspirații secesioniste.
Afacerea "Independența": cât valorează referendumul de secesiune. Taxa care duce la explozia unui imperiu
Totodată, așa cum fostul șef al NATO, Lordul George Robertson, avertiza în luna aprilie, independența Scoției va submina puterea Marii Britanii la nivel mondial, într-un moment delicat pentru balanța globală. Independența Scoției va declanșa o avalanșă de mișcări separatiste, va destabiliza Irlanda de Nord și va da un imbold dictatorilor să facă ”anexări”, spunea Robertson, care descria un vot "pentru" drept un cataclism.
Guvernul Scoției a respins atunci comentariile lui Robertson, deoarece, fiind făcute la o conferință în SUA, au rolul de a-l forța pe Barack Obama să se pronunțe pe subiectul independenței, argumenta Executivul scoțian.
Dacă independența va reuși, Marea Britanie va rămâne fără submarinele cu rachete nucleare Trident, care se află într-o bază din Scoția.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol