"Am suspendat orice cooperare militară", a declarat şeful diplomaţiei britanice, William Hague, în faţa deputaţilor, precizând că această decizie se aplică licenţelor de export, "creării unui acord de cooperare militaro-tehnică", unui exerciţiu naval prevăzut anul acesta în comun cu Franţa şi Statele Unite şi schimbului de vizite la nivel de oficiali de rang înalt.
Statele Unite ale Americii au reacționat prin vocea vicepreședintelui Joe Biden. Aflat într-o vizită oficială în țara vecină Ucrainei, Polonia, a catalogat acțiunile Rusiei drept o "înhățare de teritoriu". "Lumea vede dincolo de acțiunile Rusiei și respinge această fractura logică".
Biden a ținut o conferință de presă comună cu premierul Poloniei, Donald Tusk. "Anexarea Crimeii de către Rusia nu poate fi acceptată de comunitatea internațională, inclusiv de Polonia. Într-un moment au fost schimbate granițele Ucrainei și situația geopolitică a acestei regiuni", a declarat Tusk.
Vorbind despre comunitatea internațională, Vladimir Putin a căutat înțelegere în special la Germania, dar cancelarul Angela Merkel pare neînduplecată. Încorporarea Crimeii încalcă "dreptul internațional", a comentat, scurt, liderul Executivului de la Berlin.
Franța a anunțat, luni, prin intermediul ministrului de Externe, Laurent Fabius, că statutul de membru al Rusiei în grupul G8 este suspendat. Parisul a revenit cu o reacție câteva ore mai târziu. "Condamn această decizie. Franța nu recunoaște nici alipirea regiunii ucrainene la Rusia și nici rezultatul referendumului", a afirmat președintele Francois Hollande.
Un punct sensibil în cooperare economică franco-rusă îl reprezintă navele de război Mistral pe care Parisul urma să le livreze Moscovei. Germania și Spania au vrut și ele să încheie afacerea de 1,7 miliarde de dolari cu Rusia, dar liderii Kremlinului au ales să negocieze cu Franța. Liderii Hexagonului au luat apărarea acordului comercial în fața criticilor venite dinspre SUA și țările Baltice, care au avertizat că Vestul nu ar trebui să-i ofere lui Vladimir Putin arme pe care acesta le-ar putea folosi împotriva vecinilor.
Înțelegerea a devenit una cu semnul întrebării din cauza crizei din Ucraina. "Dacă Putin continuă în acest ritm, am putea lua în calcul anularea acestor vânzări", a declarat, luni, Laurent Fabius.
Was interviewed on @BBCWorld on reaction to fast Russian annexation of Crimea. What's next? Russia is now an unpredictable power.
— Carl Bildt (@carlbildt) March 18, 2014
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"