Data publicării:

Obama cere Arabiei Saudite să-i ajute pe rebeli cu armament

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Revolta din Libia intră într-o nouă fază. Regimul lui Gaddafi a lansat o contraofensivă de mare amploare, pentru a opri înaintarea rebelilor spre Tripoli. Potrivit unui ziar britanic, preşedintele Obama a cerut Arabiei Saudite să-i ajute cu armament pe rebelii libieni.

Forţele loiale lui Moammar Gaddafi i-au atacat pe rebeli pe mai multe fronturi, cu tancuri, elicoptere şi artilerie grea. Dar cel puţin unul din atacuri s-a soldat cu o înfrângere severă: la Misrata, insurgenţii au lăsat tancurile să pătrundă în oraş doar pentru a le încercui şi distruge. Rebelii au fost opriţi, în schimb, la Ben Jawad, de unde intenţionau să înainteze spre Sirta, oraşul natal al lui Gaddafi, şi apoi spre Tripoli. Înarmaţi doar cu arme uşoare, insurgenţii nu au rezistat salvelor de artilerie grea ale forţelor guvernamentale.

Opoziţia îşi menţine, însă, poziţiile în estul Libiei iar luptătorii sunt hotărâţi să pornească din nou, cât de curând, împotriva lui Gaddafi. Conducerea rebelilor, de la Benghazi, a expulzat un diplomat britanic venit să stabilească relaţii oficiale. Diplomatul era escortat de soldaţi din forţele speciale britanice, a căror prezenţă i-a iritat, se pare, pe insurgenţi. Aceştia aşteaptă, totuşi, ajutorul Occidentului. Preşedintele Obama pare, totuşi, să ofere mai mult: potrivit ziarului britanic Independent, el a cerut Arabiei Saudite să le livreze arme şi muniţii insurgenţilor libieni. Deocamdată, regatul nu a dat niciun răspuns. Între timp, mii de străini fugiţi din Libia sunt repatriaţi prin aer sau pe mare. Operaţiunea a făcut ieri victime: trei imigranţi din Bangladeş s-au înecat şi alţi 14 sunt daţi dispăruţi după ce au sărit în mare, de pe vaporul care-i adusese pe insula Creta. Se crede că ei doreau să rămână în Europa şi să nu fie trimişi în ţara lor, unde nu aveau din ce trăi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel