Preşedintele american, Barack Obama, a sosit duminică în Coreea de Sud pentru a participa la un summit consacrat securităţii nucleare, pe fondul tensiunilor cu Coreea de Nord.
Barack Obama, sosit la bordul avionului Air Force One care a aterizat pe baza militară americană Osan de la sud de Seul, urmează să aibă duminică o întrevedere cu preşedintele ţării gazdă, Lee Myung-Bak, în legătură cu testul balistic amintit, prevăzut pentru luna viitoare şi care stârneşte îngrijorarea comunităţii internaţionale.
Coreea de Nord şi-a anunţat intenţia de a lansa la jumătatea lunii aprilie un satelit de observaţie în scopuri civile, proiect denunţat de Statele Unite şi aliaţii acestora ca fiind un tir deghizat de rachetă, o încălcare a rezoluţiilor ONU ce interzic RPDC să efectueze teste nucleare sau balistice. Pregătirile sunt avansate, a anunţat Phenianul.
Pentru Washington, lansarea pune în dificultate acordul convenit luna trecută între cele două ţări. Prin această înţelegere, Phenianul s-a angajat la un moratoriu privind lansarea rachetelor cu rază lungă de acţiune, testele nucleare şi la activităţile de îmbogăţire a uraniului în schimbul unui ajutor alimentar alimentar acordat de Statele Unite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"