Pentru a stabili dacă micile animale au regrete, echipa de cercetători a pornit de la definiția formulată de psihologi și economiști. 'Regretul constă în a recunoaște că ai comis o greșeală și că ar fi fost mult mai bine dacă ai fi procedat altfel', a explicat A. David Redish, profesor de neuroștiință, informează Agerpres.
Experții au imaginat o metodă prin care au testat cât timp erau dispuși șoarecii să aștepte pentru a primi anumite alimente. 'Este ca și cum ai aștepta la coadă la restaurant. Dacă ți se pare prea mare coada, renunți și te duci la un alt restaurant', a detaliat cercetătorul.
Testele au arătat că șoarecii erau atrași de unele mirosuri și așteptau mai mult pentru anumite feluri de alimente. Prin urmare, autorii studiului au identificat ce preferințe aveau șoarecii și astfel și-au putut da seama când făceau aceștia o alegere bună sau rea.
'La oameni, o parte a creierului, numită scoarța orbitofrontală, se activează când apare un regret. S-a identificat și la șoareci o activare a cortexului orbitofrontal atunci când animalul a sesizat că a făcut o alegere greșită. În mod curios, pe scoarță apărea reprezentarea a ceea ce ar fi trebuit să facă, nu a recompensei pierdute', a declarat Redish.
În opinia sa, concluziile experimentului vot permite oamenilor de știință să-și pună noi întrebări pentru a înțelege mai bine motivele care stau la baza acțiunilor oamenilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă