Oana Zăvoranu, audiată de DNA în dosarul procurorului Max Bălăşescu
Oana Zăvoranu a fost audiată, joi, de anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), ca martor în dosarul procurorului Max Bălăşescu, de la Parchetul Tribunalului Ilfov, arestat pentru că ar fi pretins bani de la cunoştinţe ale vrăjitoarelor Vanessa şi Melisa, care au înşelat-o pe vedetă.
Procurorul Maximilian Bălăşescu a fost reţinut pentru că ar fi cerut 300.000 de euro de la un denunţător, pentru a-l cerceta pe acesta într-un dosar disjuns în care ulterior să adopte o soluţie de scoatere de sub urmărire penală .
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurorii DNA rezultă că, în ianuarie 2012, Maximilian Bălăşescu, în calitatea sa de procuror, a pretins de la un denunţător, prin intermediari, suma de 300.000 euro, în două tranşe. În schimbul banilor, el urma să dispună ridicarea măsurărilor asiguratorii luate faţă de denunţător, într-un dosar în care acesta era cercetat, alături de alte persoane, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
Totodată, procurorul urma să dispună, cu privire la acelaşi denunţător, disjungerea cauzei şi formarea unui dosar separat în care ulterior să adopte o soluţie de scoatere de sub urmărire penală.
Maximilian Bălăşescu a fost prins în flagrant delict, în timp ce primea de la denunţător, prin intermediar, suma de 90.000 lei şi 80.000 euro.
Alături de Bălăşescu, în această cauză sunt urmăriţi penal Marian Cristian Ene şi Marian Simirianu, pentru complicitate la luare de mită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News