Oana Stancu, după ce Traian Băsescu a atacat dur Antena 3 și RTV: E clar că am atins un punct sensibil
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Oana Stancu a comentat la "News Magazine" postarea virulentă a fostului președinte Traian Băsescu la adresa posturilor de televiziune Antena 3 și România TV. 

Virulenţa fostului preşedinte al României "îl poziţionează în expresia chelul îşi pune mâna în cap", a declarat Oana Stancu într-o intervenție telefonică la "News Magazine".

"E clar că am atins un punct sensibil. Noi nu am făcut decât să deschidem o pistă pentru procurori în aceste momente, remarcând faptul că în Panama, acolo unde foarte intimii cuplului Udrea-Cocoş, Narcisa şi Bogdan Georgescu, tocmai şi-au mutat banii şi firma, în 22 decembrie 2014. Când în România doamna Udrea făcea tic tac, domnul Cocoş era după gratii, doamna Bica era după gratii, oamenii aştia îşi mutau banii în Panama", a arătat Oana Stancu, citează Antena 3.

Traian Băsescu: Antena 3 şi România TV, expresia profundă a mizeriei în jurnalism

Realizatoarea "Exces de putere" a ţinut să sublinieze, la Antena 3, că toate aceste dezvăluiri sunt piste de anchetă şi trebuie tratate ca atare. Oana Stancu a afirmat că poate fi vorba despre o simplă coincidenţă de nume, însă acest lucru ar trebui verificat de procurori.

În noul sezon "Exces de putere", emisiune realizată de Oana Stancu şi Adrian Ursu, a fost dezvăluit că numele Băsescu apare în registrul de firme deţinut de un broker din Panama. Băsescu Investment INC, o societate anonimă.

Tot în Panama, Antena 3 a descoperit şi o firmă deţinută de cea mai bună prietenă a Elenei Udrea, Narcisa Mirică Georgescu, dar şi mai multe firme anonime în care, coincidenţă sau nu, apare şi numele Cocos sau Cocoş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel