Data publicării:
Oana Stănciulescu, mesaj pentru Rareș Bogdan: Felicitări pentru emisiune
După ce Dosarul Mineriadei din iunie 1990 a fost redeschis, Rareș Bogdan a făcut o emisiune, la Realitatea TV, pe marginea acestui subiect.
Realizatorul TV l-a avut drept invitat pe Marian Munteanu care a vorbit despre adevăruri nespuse timp de 25 de ani. Cu acest prilej, jurnalista Oana Stănciulescu l-a felicitat pe Rareș Bogdan.
"Felicitări lui Rareș Bogdan pentru emisiunea despre Mineriadă (în loc să facă despre Băsescu). Este vorba despre tinerețea mea și a colegilor mei de atunci, care au ramas unii dintre cei mai tari oameni pe care i-am cunoscut vreodată - săritori, solidari, umani. Am cam făcut istorie, deși știu că sună ciudat pentru mulți. Am fost acolo, nu am pierdut nimic din anii aceia...", a fost mesajul pe care Oana Stănciulescu l-a transmis pe Facebook loc unde a postat și "Imnul golanilor".
Amintim că Marian Munteanu, liderul studenţilor din Piaţa Universităţii imediat după Revoluţia din 1989, a vorbit, la JOCURI DE PUTERE, despre ce s-a întâmplat în acele zile de foc şi cât de decisive au fost pentru viitorul României. Marian Munteanu a susţinut că regimul Iliescu s-a instalat prin înşelăciune: "Au încercat în mod evident, vizibil şi aproape năucitor să mintă o ţară întreagă, un popor întreg, şi să mintă o istorie întreagă".
CITEȘTE ȘI: Înainte să mergem în Piața Universității ne-am făcut testamentul, editorialul Oanei Stănciulescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News